Calendarul zilei de sâmbătă, 3 Mai. Iată cele mai importante evenimente petrecute în această zi.
În 1924, la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, echipa română de rugby a obținut prima medalie olimpică din istoria sportului românesc. Deși debutantă pe arena internațională, România a concurat alături de echipe puternice precum Franța și Statele Unite. Competiția a avut doar trei participante, iar România a câștigat medalia de bronz, marcând un moment istoric pentru sportul național. În ciuda înfrângerilor cu Franța (3-59) și SUA (0-37), prezența și clasarea pe podium au fost o performanță remarcabilă pentru acea perioadă. Sportivii români au fost nevoiți să suporte cheltuielile de deplasare la Paris și să-și asigure echipamentul propriu. Au călătorit timp de două săptămâni cu trenul, și-au fabricat singuri uniformele. Chiar și în aceste condiții dificile, echipa a reprezentat România cu mândrie.
În 1975, la vârsta de 13 ani, Nadia Comăneci a intrat în istoria gimnasticii mondiale. A devenit campioană europeană la Campionatele Europene de Gimnastică de la Skien, Norvegia. Această performanță a marcat începutul unei cariere legendare și a demonstrat talentul excepțional al gimnastei române. Nadia a impresionat prin execuții impecabile la toate aparatele: bârnă, sol, paralele, și sărituri. Succesul ei a fost cu atât mai important, cu cât era o adolescentă într-o competiție dominată de gimnaste mult mai experimentate. Această victorie a fost primul pas spre faima mondială, urmată de alte succese, printre care și prima notă perfectă de 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Alte evenimente importante din această zi:
Nașteri
1469: Niccolò Machiavelli (scriitor, om politic și istoric)
1678: Amaro Pargo (corsar)
1680: Nicolae Mavrocordat (domn al Moldovei)
1898: Golda Meir (prim-ministru al Israelului)
1903: Bing Crosby (cântăreț)
1904: Octavian Angheluță (artist)
1933: James Brown (cântăreț)
1975: Robert Turcescu (jurnalist)
1976: Vanda Hădărean (gimnastă)
Decese
1481: Mahomed al II-lea (sultan)
1971: Sidonia Drăgușanu (scriitoare)
1987: Dalida (cântăreață)
Evenimente
1991: Ziua mondială a libertăţii presei (Semnarea Declaraţiei de la Windhoek)
1791: Ziua naţională a Poloniei (Adoptarea Constituţiei de la 3 Mai)
Cronologie
1494: Cristofor Columb descoperă Jamaica
1560: Tipărirea primului „Tetraevanghel” în limba română
1848: Marea Adunare Națională de la Blaj
1899: Înființarea Ferencvárosi Torna Club
1924: Echipa României de rugby obține prima medalie olimpică
1937: „Pe aripile vântului” câștigă premiul Pulitzer
1948: Instituirea Planului Marshall
1975: Nadia Comăneci devine campioană europeană
1979: Margaret Thatcher devine prim-ministru al Marii Britanii
1990: Demonstranții din Piața Universității primesc mesaj de solidaritate
1996: Prima vizită a Secretarului general al NATO la București
1997: Kasparov joacă cu computerul IBM Deep Blue
1997: Semnarea Tratatului de relații cu Ucraina









Lasă un răspuns