Liderul AUR, George Simion, a solicitat, la Realitatea Plus, mai multe investiții și colaborări economice între România și Statele Unite.
Şeful AUR s-a întâlnit cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Americano-Română (AMCHAM), discuţii la care a participat şi ambasadorul SUA la Bucureşti.
Simion a afirmat că a observat o modificare în abordarea americană.
„Am observat o schimbare favorabilă în atitudinea partenerilor americani, ceea ce este pozitiv. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem cine va fi noul ambasador. Indiferent de acesta, relaţia cu ambasadele străine va rămâne una bazată pe parteneriat corec, nu pe subordonare. Dorim cooperare, nu o relaţie de dependenţă”, a declarat Simion.
„Tocmai de aceea, mi-am exprimat dorința de a se înmulți investițiile și colaborările economice dintre cele două țări, spre beneficiul cetățenilor ambelor națiuni. Le-am transmis companiilor americane, relativ puține în România la moment, că aştept cu încredere ca noile guverne din România să considere AMCHAM un partener esențial pentru dezvoltarea reciproc avantajoasă. ” a declarat liderul AUR.
Candidatul AUR a fost întrebat dacă există indicații că americanii nu vor să recunoască rezultatele alegerilor din România.
„Atât timp cât alegerile rămân libere și corecte, administrația americană va recunoaște progresele României. Acest lucru s-a întâmplat și în trecut și se va întâmpla și în viitor.” a afirmat Simion.
Alte articole:









Lasă un răspuns