Crin Antonescu a anunțat duminică, 9 martie, că și-a dat demisia din Partidul Național Liberal, după 35 de ani.
„Azi mi-am dat demisia din PNL, după 35 de ani.
E straniu, dar necesar. Azi mă simt ca în ianuarie 1990. Trebuie să apărăm ce avem mai de preț, trebuie s-o luăm de la capăt. Am petrecut ani extraordinari, am trăit întâmplări, am cunoscut oameni. Am învățat, am construit, am dus bătălii, am trăit nebănuite triumfuri și dureroase înfrângeri. Am trăit și am făcut istorie. Azi, PNL îmi dă ultima misiune”, a scris Antonescu într-o postare pe Facebook.
De asemenea, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale 2025 a mai transmis că pleacă „cu sufletul plin doar de cele bune”.
„Rămas-bun, PNL, rămas-bun, cei mai frumoși ani ai mei!”, a mai scris Crin Antonescu în postarea publicată pe Facebook.
Anunțul privind demisia din PNL a fost făcut cu doar câteva ore înainte ca acesta să meargă la sediul Biroului Electoral Central pentru a depune dosarul de candidatură.
Alegerile prezidențiale 2025 au loc în luna mai: 4 mai (primul tur) și 18 mai (al doilea tur). Conform unui sondaj Verifield, intrat în posesia Libertatea joi, 6 martie, Călin Georgescu este în continuare favorit la alegerile prezidențiale.
Astfel, dacă alegerile prezidenţiale 2025 ar avea loc duminica viitoare, majoritatea ar vota cu Călin Georgescu, urmat de Crin Antonescu și Nicușor Dan. Sondajul, făcut între 14 și 18 februarie, pleacă de la premisa că Georgescu va candida.










Lasă un răspuns