Click Stiri

În primele ore ale zilei de 18 iunie 2025, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat că începe lupta împotriva „regimului sionist”. Statul Major al armatei iraniene a anunțat o schimbare în tactică, trecând de la atacuri „de descurajare” la operațiuni „punitive”, o escaladare provocată de ofensiva continuă a Israelului, lansată pe 13 iunie, care țintește programul nuclear al Iranului și a dus deja la eliminarea unor înalți comandanți militari și la distrugerea sistemelor de apărare antiaeriană.

Israelul pare să urmărească prăbușirea statului iranian, deși nu e clar cât timp poate susține singur un efort atât de amplu, precizează un cercetător senior al Institutului Regal al Serviciilor Unite pentru Studii de Apărare și Securitate (RUSI) din Marea Britanie.

În același timp, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) – coloana vertebrală a regimului – a fost slăbit și discreditat.

• Se pare că serviciile de informații israeliene au penetrat profund instituțiile statale și militare ale Iranului, iar liderul suprem ar putea să nu primească informații precise despre situația reală.
• Totuși, regimul iranian ar putea încerca să recâștige sprijinul național prin retorica naționalistă și prin concesii politice.

Potrivit expertului, „viitorul Republicii Islamice depinde de capacitatea Teheranului de adaptare la această etapă a conflictului”.

O strategie psihologică sau o necesitate militară?

Deși scopul declarat al atacului israelului asupra Iranului este distrugerea programului nuclear, rezultatul principal a fost eliminarea principalelor structuri militare iraniene: au fost uciși comandantul IRGC, șeful de stat major al armatei și alți înalți comandanți.

Daunele aduse apărării antiaeriene a Iranului au fost considerabile, putând să o facă complet ineficientă, dar această pierdere nu este relevantă, având în vedere ineficiența acesteia în fața atacurilor anterioare.

Demonstrațiile capacității forțelor speciale israeliene în neutralizarea sistemelor antiaeriene pare mai degrabă o acțiune psihologică decât una strict militară.

• Forțele speciale israeliene au jucat un rol esențial și în eliminarea elitei militare iraniene.
• Forțele aeriene iraniene, relativ depășite, au fost în mare parte neutralizate, nefiind așteptată o rezistență semnificativă din partea lor.

Paradoxal, tocmai în atingerea scopului declarat, Israelul a avut un succes limitat.

Având în vedere inaccesibilitatea instalațiilor de îmbogățire a uraniului din Fordow, acest rezultat nu este surprinzător și ridică semne de întrebare despre strategia Israelului.

• Deși Israelul susține că a provocat daune majore arsenalului de rachete al Iranului, iranienii au răspuns cu atacuri de la distanță asupra orașelor israeliene.
• Este posibil ca Netanyahu să fi sperat să inducă Statele Unite să se implice în conflict după răspunsul agresiv al Iranului, dar calculul acestuia nu pare să fie corect până în momentul de față.
• Dacă da, s-ar putea să fi calculat greșit, întrucât Trump a refuzat implicarea directă.

De asemenea, se speculează că obiectivul pe termen lung al lui Netanyahu este eliminarea riscului nuclear iranian prin prăbușirea regimului.

Netanyahu a sugerat posibilitatea de schimbare de regim și această strategie ar necesita crearea unor condiții pentru înlocuirea ayatollahilor.

O „țară prietenă” avertizase Iranul despre atac

„Cât de vulnerabil este regimul iranian în fața eforturilor israeliene de înfrângere?”, se întreabă expertul.

Republica Islamică a avut un început catastrofal, israelienii repetând cu succes strategia de eliminare a conducerii militare.

Refuzul Iranului de a permite organismelor internaționale accesul la siturile nucleare și continuarea îmbogățirii uraniului ar fi trebuit să conducă la o mai mare vigilență, nu a constituit un indicator suficient.

Conform unor surse din regim, mulți oficiali iranieni erau îngrijorați în noaptea atacului, probabil din cauza avertismentelor primite de la o țară aliată.

• Este posibil ca guvernul Israelului să-i fi informat pe ruși despre atac pentru a-și păstra relațiile cu Moscova.
• Însă de ce iranienii nu au reacționat proporțional?
• Având în vedere atacurile israeliene anterioare, este incredibil că Teheranul s-ar fi putut aștepta ca atacul să se concentreze doar asupra infrastructurii nucleare.

Se poate presupune că liderii iranieni, inclusiv Khamenei, au ignorat avertismentul.

• Evacuarea ambasadorilor americani din regiune și retorica lui Trump.
• Declarația AIEA din 11 iunie, referitoare la refuzul Iranului de a permite accesul și la continuarea îmbogățirii uraniului.

În consecință, înalți lideri militari și oameni de știință nucleari iranieni au fost ținta atacurilor – unii fiind uciși direct în casele lor.

Faptul că liderul suprem ar putea să nu aibă o imagine completă a situației nu este surprinzător.

• S-a bazat în principal pe consilierii săi pentru informații, iar aceștia sunt de multe ori ofițeri ai IRGC.
• Este probabil ca aceștia să nu fi oferit o imagine realistă a situației, sugerând o imagine optimistă a pregătirilor iraniene.

O evaluare mai realistă ar fi putut duce la o reevaluare a priorităților de resurse.

„IRGC se specializează în încălcarea sancțiunilor și contrabandă”

Riscul dezvoltării unei arme nucleare de către Iran rămâne o amenințare, iar Israelul susține că Iranul se afla la câteva luni de finalizare a programului nuclear.

O campanie aeriană îndelungată ar putea afecta capacitatea de rachetă a Iranului, dar ar putea și forța Iranul să dezvolte suficient uraniu pentru bombe atomice.

Un alt risc este că operațiunea de neutralizare a conducerii și atacurile aeriene ar putea mobiliza sprijinul popular bazat pe naționalismul iranian.

• IRGC, principalul susținător al abordării militare, a fost clar slăbit.
• Reputația lor a fost deja afectată de evenimentele din Siria, iar strategia lor de descurajare a eșuat.
• IRGC a beneficiat de politicile regimului, inclusiv de sancțiuni, dar acestea au afectat populația iraniană.

IRGC, specializat în încălcarea sancțiunilor și contrabandă, probabil a acumulat averi semnificative.

Khamenei a permis candidaților reformiști să candideze la președinție în trecut, demonstrând conștientizarea izolației regimului.

Se crede că Ali Khamenei era conștient de această izolație.

„Mobilizarea opoziției interne este necesară”

Operațiunile israeliene de infiltrare s-au intensificat, deși iranienii erau conștienți de prezența elementelor israeliene.

Se pare că israelienii au acces la informații importante în Iran și probabil au colaborări cu elemente din armata iraniană.

După atacuri anterioare, au avut loc arestări de presupuși spioni și colaboratori.

• Armata iraniană concurează cu IRGC pentru resurse și a suferit dintr-o realocare nefavorabilă.
• Loialitatea armatei este pusă sub semnul întrebării, cu dezertări în timpul protestelor.
• Statutul armatei a fost diminuat.

Încrederea lui Israel în succes a fost susținută de atacurile reușite împotriva Hezbollah și de sentimentul de decădere a regimului.

Israelienii au căutat contacte cu grupurile de opoziție iraniană, probabil pentru a colecta informații.

În cazul în care scopul Israelului este prăbușirea regimului, mobilizarea opoziției interioare este esențială din punct de vedere strategic.