Eugen Arnăutu (73 de ani), fost președinte al Universității Craiova între 1994 și 1997, și-a exprimat opinia despre disputa privind palmaresul legendarei echipe.
Arnăutu, fost deputat român (2000-2004), susține că, odată cu privatizarea Universității Craiova în 1994, toate aspectele legate de formație, inclusiv palmaresul, au fost transferate către noul proprietar.
Eugen Arnăutu: Echipa lui Mititelu deține palmaresul Universității Craiova. Argumentele fostului președinte
Adrian Mititelu și Mihai Rotaru au purtat o dispută aprinsă pentru palmaresul Universității Craiova, asemănătoare celei din București între Steaua și FCSB, dar care s-a diminuat în ultimii ani.
Totuși, Adrian Mititelu a continuat să prezinte argumente și documente care, în opinia sa, demonstrează că echipa pe care o conduce este continuatoarea istoriei clubului craiovean.
O nouă declarație în acest sens a fost făcută recent de clubul patronat de Mititelu. Acesta a publicat un amplu interviu cu Eugen Arnăutu.
Fostul deputat român și președinte al Universității Craiova (1994-1997) a prezentat argumente potrivit cărora echipa lui Adrian Mititelu reprezintă continuatoarea istoriei:
La privatizare, s-au preluat activele și pasivele. Cum s-ar putea face o privatizare fără a include toate elementele? (n.r. – Motivul privatizării?) Era logica evenimentelor din România. Nimeni nu dorea o situație pe care nu o putea controla. Cei care au preluat Universitatea Craiova la privatizare au știut că preiau atât activele, cât și pasivele. (n.r. – CS Universitatea, prin Pavel Badea, susține că are palmaresul până în 1991) Poate justifică această afirmație cu argumente? Eu cred că nu are dreptate”, a declarat Eugen Arnăutu.
Universitatea Craiova ar fi dispărut fără privatizare
În continuare, fostul președinte craiovean a afirmat că Universitatea Craiova nu ar mai exista astăzi dacă nu ar fi avut loc privatizarea acum trei decenii.
(n.r. – Ce s-ar fi întâmplat daca privatizarea nu ar fi avut loc?) Universitatea Craiova nu ar mai exista. S-ar fi desființat! Am acceptat propunerea pentru a avea un partener cu care să negociem relații comerciale. Am avut un contract de asociere cu Universitatea. Ei au adus echipa și palmaresul, noi am adus finanțarea. (n.r. – S-a spus că privatizarea s-a făcut fără palmares și siglă. Este posibil?) Exclus. Nu e posibil. Universitatea Craiova fără palmares nu ar exista. (n.r. – FC Universitatea, privatizată în 1994, este echipa originală a Craiovei?) Da. Este continuatoarea palmaresului”, a concluzionat Eugen Arnăutu.
Articolul a apărut inițial pe Prosport.









Lasă un răspuns