Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a transmis luni un mesaj ferm coaliției guvernamentale, sugerând posibilitatea retragerii PSD din guvernare. A subliniat că o altă opțiune ar fi fost tranziția în opoziție, dar că PSD a acceptat funcția guvernamentală pentru a promova dezvoltarea României și îmbunătăţirea nivelului de trai.
Totodată, a criticat cel de-al doilea pachet fiscal anunțat de prim-ministru. „Trebuie să decidem urgent dacă mai rămânem la guvernare. Putem susține reformele necesare și din Parlament, dar nu vom accepta să sufere cetățenii pentru un plan fiscal injust și nejustificat”, a declarat Paul Stănescu.
„Nu putem accepta sacrificarea investițiilor esențiale în infrastructură”
Mesajul a fost publicat pe pagina partidului şi însoţit de o imagine cu Paul Stănescu şi mesajul „nu putem continua într-un Guvern ce ignoră nevoile românilor”.
„Al doilea pachet propus de Guvern menține o abordare inflexibilă și neeficientă. Sub pretextul eficienței, se promovează o reformă bazată pe presupuneri, nu pe evaluări reale. Pe umerii celor mai vulnerabili – pensionari, mame, salariați cu salariu minim, profesori, funcționari, militari – se va resimți cel mai tare greul unor astfel de măsuri.
Noi nu am intrat la guvernare pentru asta! Nu pentru a ignora vocile românilor, ale întreprinderilor sau ale administrațiilor locale! Nu putem accepta o abordare ce abandonează investițiile esențiale în infrastructură și dezvoltarea locală, proiecte deja avansate, doar pentru anumite rezultate financiare.”, a mai precizat Paul Stănescu.
„Nu putem accepta atacurile constante ale partenerilor de coaliție”
Secretarul general PSD a mai criticat lipsa dialogului în luarea deciziilor guvernamentale și a solicitat urgent o şedinţă a coaliţiei.
„România nu este un vapor pe cale de a se scufunda. Reformele nu se realizează prin presiuni administrative, ci prin dialog, echilibru și responsabilitate. Nu putem admite ca prim-ministrul și alți lideri din coaliție să se declare deschiși la dialog, însă să ignore orice analiză făcută cu implicarea tuturor părților relevante. „
În acelaşi timp, nu putem accepta ca partenerii de coaliție să critice constant PSD, dar să primească suportul nostru atunci când trebuie asumat răspunderea. În aceste condiții, cred că este urgentă o şedinţă a coaliţiei pentru a discuta măsurile care afectează excesiv administraţiile locale, investiţiile publice şi grupurile vulnerabile de cetăţeni.”, a declarat Paul Stănescu.
În final, Paul Stănescu a precizat că PSD va sprijini orice măsură care combate risipa și abuzurile, însă nu va confunda responsabilitatea cu austeritatea şi recesiunea.









Lasă un răspuns