Potrivit ministrului Sănătății, instituțiile medicale din Galați au primit peste 150 de milioane de lei din fondurile PNRR.
„România îmbunătățește considerabil spitalele cu finanțări din PNRR – iar Galațiul este un model de performanță, ambiție și implicare în viitor. În Galați, ceea ce înainte părea imposibil devine realitate: spitale renovate, aparatură medicală modernă, secții digitalizate și centre medicale de familie la cele mai înalte standarde. Toate acestea sunt realizate prin peste 150 de milioane de lei din fonduri PNRR, fonduri locale și o viziune clară, concentrată pe oameni. Sunt finanțate cabinete medicale moderne, echipamente performante, secții de terapie intensivă neonatală, infrastructură pentru diminuarea infecțiilor nosocomiale și digitalizarea completă a sistemului sanitar”, a declarat Alexandru Rogobete.
Inspecții la mai multe unități medicale din oraș
Ministrul Sănătății a vizitat șantierul noului spital din Tecuci, construit printr-un proiect al Consiliului Județean Galați. De asemenea, ministrul a vizitat Spitalul Clinic Județean „Sf. Apostol Andrei”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva”, toate din Galați.
„Acțiuni concrete, nu doar vorbe. La Spitalul Județean Sf. Apostol Andrei – modernizare echipamente și lucrări pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. La Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul pentru Copii Sf. Ioan – investițiile sunt aproape finalizate. La Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci – lucrări de reducere a infecțiilor și digitalizare, iar Ministerul Sănătății va sprijini dotarea cu echipamente medicale moderne. Cabinetele medicale de familie – dotate sau renovate, susținând direct personalul medical și pacienții. Toate spitalele importante din județ – de la Galați la Tecuci și Târgu Bujor – beneficiază de acest proces de modernizare. Ministerul Sănătății continuă să sprijine județul Galați pentru dezvoltarea unui centru medical puternic în regiune. Îl felicit încă o dată pe domnul președinte al Consiliului Județean Galați, domnul Costel Fotea, pentru viziune și perseverență”, a transmis ministrul Sănătății.
În ultimele perioade, în aceste unități medicale au fost derulate investiții substanțiale, atât pentru modernizarea și construirea de noi spații, cât și pentru dotarea cu aparatură de ultimă generație, unele fiind unice în România.









Lasă un răspuns