Senatorul PSD, Daniel Zamfir, a criticat, duminică, declarațiile premierului Ilie Bolojan despre riscul de incapacitate de plată a României.
Premierul Bolojan a afirmat, într-un interviu pentru Bloomberg, că riscul de neplată este extrem de ridicat din cauza deficitului bugetar persistent. El a avertizat că, dacă nu se adoptă o traiectorie financiară stabilă, rezultatul va fi negativ.
Zamfir a considerat că afirmațiile premierului sunt greșite, menționând că, potrivit datelor Eurostat, România se situează pe primul loc în Europa la creșterea economică în trimestrul al doilea al anului. „Este o creștere economică în decelerare față de anul trecut, dar situația este similară și în alte state europene”, a spus Zamfir. El a criticat faptul că, în timp ce România are o performanţă economică pozitivă, premierul a asemănat situaţia naţională cu cea a Greciei, în prag de faliment. „Astfel de afirmaţii prejudiciază mediul economic din România”, a subliniat acesta.
De asemenea, senatorul social-democrat a criticat deciziile guvernului privind proiectele din Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR) și lipsa consultării autorităților locale. Zamfir a remarcat nemulţumirea generalizată a reprezentanţilor administraţiilor locale din diverse partide politice, privind luarea unor decizii fără implicarea lor. Acea decizie, a adăugat Zamfir, are consecințe negative majore asupra economiei şi comunităţilor.










Lasă un răspuns