Csikszereda şi FCSB se întâlnesc pentru prima dată în fotbalul românesc, iar echipa din Miercurea Ciuc a surprins prin prisma modului în care s-a referit la campioana în exerciţiu.
Meciul Csikszereda – FCSB este programat astăzi, 14 septembrie, de la 21:00, pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. Meciul poate fi urmărit în direct pe site-ul dedicat evenimentului.
Cum a denumit Csikszereda clubul: „O instanţă a decis asta”
Etapa a 9-a din campionatul naţional aduce un duel aparte între Csikszereda şi FCSB, o întâlnire ce are loc pentru prima oară în fotbalul românesc. Ambele echipe se regăsesc în partea inferioară a clasamentului din Superliga, dar situaţiile lor sunt diametral opuse: Ciucanii caută prima victorie după revenirea în Liga 1, iar campioana României caută să recapete forma din sezonul anterior.
Pe site-ul oficial al formaţiei din Miercurea Ciuc, Csikszereda a publicat un comunicat prefaţând confruntarea cu FCSB. În document, echipa patronată de Gigi Becali este menţionată drept FCSB București, iar conţinutul face referire la disputa judiciară dintre FCSB şi CSA Steaua.
„Un meci istoric aşteaptă echipa noastră din Superliga duminică seara: pentru prima dată vom găzdui campioana în vigoare, FCSB București. Vom intra pe teren într-o atmosferă de stadion plin, cu un singur scop – cucerirea primei victorii din Superliga.
Este pentru prima oară când FK Csikszereda se confruntă într-un meci oficial cu cel mai popular club din fotbalul românesc, FCSB București. Întrebarea dacă este sau nu cel mai longeviv club, dacă deţine sau nu cele mai multe titluri de campion, o vom lăsa pentru o altă discuţie. După cum se ştie, o instanţă a decis că echipa actuală, denumită cu patru litere, nu se poate numi Steaua şi, în prezent, nu deţine titlurile câştigate de echipa militară înainte de 1998, deşi povestea nu este complet încheiată”, se arată în comunicatul clubului din Miercurea Ciuc.
FCSB trece printr-o perioadă dificilă în campionat
Opt etape au trecut din Superliga, iar FCSB se află la o distanţă considerabilă de lider. Echipa patronată de Gigi Becali nu a mai câştigat un meci încă din a doua etapă, iar situaţia pare să se agraveze dacă jucătorii lui Elias Charalambous nu reuşesc să obţină succese. Probleme încep să apară şi în lot: Adrian Șut şi Risto Radunovic au probleme medicale.









Lasă un răspuns