Discuții între guvern și comercianți cu amănuntul: retailerii se conformează plafonării prețurilor.
„În cadrul discuțiilor, reprezentanții comercianților cu amănuntul au declarat că, în principiu, nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin limitarea marjei de profit pentru alimente, dar, având în vedere contextul actual, se vor supune deciziei guvernului în această privință”, se arată într-un comunicat al Executivului.
Un alt punct de pe ordinea de zi a fost promovarea produselor naționale în rețelele comerciale din țară și pe piețele externe. Comercianții cu amănuntul și-au arătat disponibilitatea de a susține producătorii locali în condiții de concurență și au subliniat nevoia de a crește producția internă de alimente.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat că, în colaborare cu mediul de afaceri, vor fi formulate politici publice de sprijin pentru producătorii români.
De asemenea, prim-ministrul a mulțumit comercianților cu amănuntul „pentru investițiile lor și pentru contribuția la crearea locurilor de muncă și dezvoltarea economiei”.
La discuții au mai participat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat, Raul Gutin, și consilierul onorific al premierului, Ionuț Dumitru.
Tensiuni în guvern pe plafonarea prețurilor la alimentele esențiale
Limita impusă la profitul comercianților a dus la tensiuni în coaliția de guvernare.
PSD se opune anularii măsurii, liderul interimar Sorin Grindeanu avertizând că o asemenea decizie ar putea crește inflația cu 2-3 puncte procentuale și ar afecta puterea de cumpărare a populației cu venituri mici și medii.
În schimb, premierul Ilie Bolojan susține că astfel de măsuri creează disfuncționalități pe piață și că soluția pe termen lung este dezvoltarea producției agroalimentare naționale.
„Data de 1 octombrie urma să marcheze sfârșitul acestei restricții, ultima prelungire a fost până la sfârșitul lunii iunie, când se discuta în Guvern despre încheierea acestei măsuri”, declara joi premierul la Euronews.
Articolul premierul Ilie Bolojan a avut discuții cu marii comercianți. Comercianții cu amănuntul i-au transmis că nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea profitului, dar se vor conforma.









Lasă un răspuns