Generațiile și banii. Baby boomerii sunt de 33 de ori mai bogați decât generația Z, iar diferențele cresc

Potrivit ONS, baby-boomerii sunt de departe cea mai bogată generație din Marea Britanie. Gospodăriile în care trăiesc britanici cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani dispun de economii în valoare de 502.500 de lire sterline, de peste 30 de ori mai mari decât cele ale generației Z, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, care au, în general, economii de 15.200 de lire sterline.

În plus, o diferență remarcabilă este înregistrată și în ceea ce privește averea. Mai exact, avuția boomerilor este de 4,6 ori mai mare decât a celor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, care sunt mileniali mai tineri, cu 109.800 de lire sterline.

Cea mai bogată generație din istorie

Milenialii mai în vârstă, cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani, au o situație puțin mai bună, cu o avere de 209.600 de lire sterline.

„Te aștepți întotdeauna la o diferență între persoanele în vârstă și cele tinere. Dar ceea ce am văzut în mod constant în ultimii 20 de ani este că acest decalaj a crescut”, a afirmat Simon Pittaway, de la Resolution Foundation.

Informația survine ca urmare a unei cercetări separate care a arătat că baby boomers – cei născuți între 1946 și 1964 – sunt cea mai bogată generație din istorie.

Recomandări

Femeia grav bolnavă care a învins sistemul. A fost nevoită să-și cumpere singură un medicament care a costat 95.000 de euro, pentru a-și salva viața

Moartea acestora va duce la cel mai mare transfer de avere din istorie, unii mileniali și membri ai generației Z urmând să beneficieze de moșteniri substanțiale.

Potrivit celor mai recente cifre ale ONS, baby boomers au avut cea mai mare creștere a averii în perioada aprilie 2020 – martie 2022, comparativ cu cei doi ani precedenți.

Economiile generației Z

În cazul gospodăriilor în care o persoană cu vârsta cuprinsă între 65 și 74 de ani avea cel mai mare venit, valoarea economiilor și a investițiilor a crescut cu 3.300 de lire sterline. În termeni reali, aceasta reprezintă o creștere de 12 procente. Nu se iau în considerare active precum proprietăți și pensii.

Situația generației Z s-a înrăutățit în această perioadă, economiile lor înregistrând o scădere de la 300 de lire sterline la doar 100.

În schimb, cei mai tineri mileniali au înregistrat cea mai mare creștere relativă, cu un plus de 800 de lire sterline care le-a propulsat economiile și investițiile la 1.300 de lire sterline.

Decalajul poate fi pus pe seama faptului că datele au fost înregistrate mai ales în timpul Covid, ceea ce înseamnă că mulți oameni care erau angajați au economisit mai mult decât în mod normal.

Diferența din ce în ce mai mare dintre tineri și vârstnici în materie de bogăția vine în contextul în care veniturile reale au înregistrat îmbunătățiri reduse de la criza financiară, afectându-i în mod deosebit pe cei aflați la începutul carierei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News

Unica.ro

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme

Viva.ro

Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case

Libertateapentrufemei.ro

WOW, iată cel mai nou cuplu din showbiz-ul românesc! El – cântăreț și fiul unuia dintre cei mai mari artiști ai României, ea – actriță tânără și frumoasă. S-au afișat recent împreună și reacțiile oamenilor curg neîncetat. Chimia dintre ei este explozivă!

Adevarul.ro

Un fost primar judecat pentru avansuri sexuale a contestat că în înregistrări ar fi vocea sa. Ce îi spunea victimei: „Îţi asigur tot ce vrei, te duc în lumea bună”

Elle.ro

Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”

Unica.ro

NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS

Observatornews.ro

Accidentul de la Cumpărătura, pe Drumul Morții E85, a fost filmat. Momentul în care cele două șoferițe grăbite intră simultan în depășire

HOROSCOP

Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine

Source

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *