Judecătorii de la Instanța supremă au decis vineri trecută, cu unanimitate de voturi, să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu noul proiect de reformare a pensiilor magistraților, conform Agerpres.
Magistrații au fost convocați de către președintele Instanței supreme, Lia Savonea, pentru exprimarea poziției lor, în cadrul Secțiilor Unite, referitor la modificările aduse pensiilor speciale de care beneficiază judecătorii și procurorii. Toți cei 102 judecători prezenți la ședință au votat pentru sesizarea CCR.
Instanța supremă a emis un comunicat oficial în care evidențiază motivele pentru care consideră această lege ca fiind neconstituțională: discriminează magistrații față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu; încalcă grav independența justiției; elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați; contravine standardelor internaționale stabilite prin jurisprudența CJUE și CEDO; încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale; utilizează termeni ambigui și neclari și prezintă deficiențe normative ce fac ca legea să fie incompatibilă cu principiul clarității și previzibilității într-un stat de drept.
„Anulează efectiv pensiile de serviciu, creând pentru magistrații care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii, o reducere până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generațiile viitoare aceasta va deveni chiar mai mică decât cea din sistemul public de pensii. Legea contravine independenței justiției raportat la standardele stabilite prin deciziile CJUE, CEDO și ale CCR. Toate aceste instanțe au pronunțat decizii clare și explicite care arată incompatibilitatea soluției legislative cu garantarea independenței justiției. Legea încalcă decizii anterioare ale CCR care sancționau soluții normative identice, încălcând principiul supremației Constituției și caracterul obligatoriu al deciziilor CCR”, afirmă Instanța supremă.
De asemenea, judecătorii susțin că legea contestată creează un regim juridic defavorabil și discriminatoriu pentru magistrați în privința dreptului lor la pensie, în raport cu alte categorii profesionale aflate în situații similare sau comparabile (alți beneficiari de pensii de serviciu).
Mai mult, în motivarea proiectului de lege nu există nicio fundamentare bazată pe date concrete privind impactul financiar al noii reglementări.
„În sistemul pensiilor de serviciu, din peste 200.000 de beneficiari, 90% aparțin sistemului de apărare și ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, polițiști, ofițeri SRI, SIE, SPP, funcționari publici cu statut special, jandarmi etc.), iar peste 10.000 aparțin celorlalte categorii profesionale (magistrați, grefieri, funcționari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic și consular, personal aeronautic civil navigant și personalul Curții de Conturi). Bugetul total pentru plata pensiilor pentru toate categoriile a fost de 2,2 miliarde de lei.
Bugetul total alocat pentru pensiile militare în 2024 a depășit 14 miliarde de lei, cea mai mare parte fiind asigurată de MAI, cu peste 7,36 miliarde de lei, urmat de MApN cu peste 5,5 miliarde de lei și SRI cu peste 1,08 miliarde de lei. Avizul motivat al ICCJ consideră că justificarea oficială a modificărilor fiscale este mai degrabă o strategie de comunicare decât o fundamentare riguroasă privind schimbările pentru magistrați.
Guvernul a aprobat noua propunere de modificare a pensiilor magistraților, care prevede o majorare etapizată a vârstei de pensionare până la 65 de ani. Valoarea pensiei nu poate depăși 70% din salariul net primit în ultima lună de activitate.
Proiectul a fost avizat negativ de către Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie apropiată de ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca această pensie să nu depășească 70% din salariul net final.
Primul proiect privind reforma pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de către CCR pe data de 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Decizia CCR a fost motivată prin faptul că Guvernul nu a solicitat în termenul stabilit avizul consultativ al CSM, chiar dacă acesta era necesar conform prevederilor legale.










Lasă un răspuns