Printr-o postare pe platforma de socializare, Patrick Andre de Hillerin a transmis că, în ciuda disputelor, de la distanță, cu Nicușor Dan, privind controversa legată de declarația șefului statului despre interceptarea unei aeronave pentru mulțumiri, din informațiile publice și răspunsurile oficiale ale autorităților elvețiene reiese că Armata Elvețiană efectuează în mod frecvent astfel de misiuni, iar gestul de solidaritate realizat de România nu trebuie ignorat.
După ce jurnalistul Patrick Andre de Hillerin a dezvăluit că „președintele Nicușor Dan a folosit victimele tragediei din Crans Montana, Elveția, și i-a înșelat pe români, într-o încercare de imagine care a avut impact”, șeful statului a publicat o înregistrare, provenită dintr-o conversație cu pilotul aeronavei, menită să demonstreze că a fost interceptat de Forțele Aeriene Elvețiene pentru a-i mulțumi pentru sprijinul acordat în cazul Crans-Montana.
Într-o altă postare, jurnalistul afirmă că gestul de solidaritate manifestat de România în contextul tragediei din Elevția nu ar trebui trecut cu vederea, în ciuda controversei generate.
„Ce nu trebuie în niciun caz să permitem să se întâmple în această poveste, în disputele care devin din ce în ce mai delirante între un președinte de țară și un jurnalist, este să lăsăm pe cineva să folosească sau să denigreze în vreun fel un act de solidaritate realizat, în final, de România ca națiune, nu ca administrție.
La data de 1 ianuarie, în urma tragediei din clubul din Crans Montana, autoritățile elvețiene au activat mecanismul european de protecție civilă, solicitând facilități de cazare, resurse de transport și echipe medicale de evaluare pentru intervenție în Elveția, din alte state.
România a răspuns prompt acestor solicitări, fiind trimis un avion C-27J Spartan, echipat pentru astfel de misiuni, pentru a transporta răniții grav de la incendiu către spitale din Franța.
În zilele de 2 și 3 ianuarie, avionul Spartan al Forțelor Aeriene Române a realizat 6 zboruri pentru transferul pacienților din Elveția în Franța. Conform datelor de pe platforma FlightRadar, ruta include zboruri între București (RO), Payerne (CH), Paris (FR), Lyon (FR), și înapoi la București (RO), după cum a menționat Patrick Andre de Hillerin pe Facebook.
„Construirea imaginii și credibilității României prin acțiuni concrete”
Jurnalistul afirmă că astfel de inițiative, realizate în momentul potrivit, contribuie semnificativ la consolidarea reputației naționale: „Acesta a fost un gest de solidaritate normal, făcut la momentul potrivit, când oamenii au avut nevoie. Imaginea și credibilitatea României se formează prin astfel de acțiuni. Orice încercare de minimalizare a acestor gesturi, precum și transferul de favoruri de la instituții la indivizi, reprezintă un exercițiu trist, pe care ar trebui să evităm să-l promovăm”, a menționat Patrick Andre de Hillerin pe pagina sa.
Patrick Andre de Hillerin a efectuat o nouă solicitare de informații către Armata Elvețiană
De asemenea, jurnalistul a subliniat că a trimis o solicitare suplimentară pentru a clarifica aspectele legate de situația disputată, urmând să publice răspunsul primit, indiferent dacă decizia autorităților elvețiene va fi favorabilă sau nu.
„Am făcut o nouă cerere de informații către Armata Elvețiană, pentru clarificări suplimentare. Înțeleg că și Hotnews a întreprins o solicitare similară, fără să colaboreze direct cu noi.
Rolul jurnaliștilor este, în principal, să aducă claritate în astfel de situații.
Sper ca răspunsurile elvețiene să fie consistente, chiar dacă întrebările nu pot fi exact aceleași. Voi publica răspunsul de îndată ce îl voi primi, indiferent de conținut, așa cum am făcut și cu primul. În cazul unor eventuale inexactități, acestea nu îmi aparțin, ci sunt rezultatul răspunsului oficial.
Lasă un răspuns