Radu Ștefan Bănică, fiul lui Ștefan Bănică și al Cameliei Constantinescu, a declarat întotdeauna că nu a profitat de fameea tatălui și a bunicului său, preferând să își construiască recunoașterea prin propriile sale merite. Din contră, tânărul a avut parte de bullying în școală din cauza numelui său, însă aceste experiențe nu l-au determinat să renunțe sau să se oprească, ci dimpotrivă, l-au motivat să devină cine este astăzi.
Citeste întreaga revistă VIVA de noiembrie, gratuit, aici
Radu Ștefan Bănică este fiul artistului Ștefan Bănică și al Cameliei Constantinescu, femeia care i-a dăruit primul său copil. A moștenit talentul tatălui său, fiind actor și interpret, însă recunoaște că nu i-a fost deloc ușor să crească în lumina reflectoarelor. A povestit că multe dintre realizările sale au avut un parcurs dificil, adesea fiind influențate de notorietatea familiei sale.
Radu Ștefan Bănică despre parcursul său dincolo de notorietatea familiei
Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, actor activ pe scena Teatrului Național, interpret, compozitor și artist, Radu Ștefan Bănică își dezvoltă constant cariera. A apărut în emisiuni de divertisment, seriale de televiziune și proiecte muzicale. Recent, a lansat mini-albumul „Prima Pagină”, un demers personal despre cine este cu adevărat, dincolo de opinia publică și de numele de familie.
„Am crescut în atenția publicului, dar nu am fost pregătit pentru adevărata înțelegere a acestei situații. „Prima Pagină” vorbește despre eu, nu despre comparații. Este despre cine sunt, cu bune și cu rele,” mărturisește Radu Ștefan Bănică.
Cele șase piese din „Prima Pagină” reflectă sinceritatea și vulnerabilitatea artistului, ilustrând momente importante din viața sa, precum: „Prima pagină reprezintă începutul poveștii mele. În ea am exprimat experiențele care m-au schimbat și m-au adus aici, cu toate sentimentele și învățăturile mele.”
În epoca digitală, tinerii artiști se confruntă cu algoritmi, superficialitate și așteptări exagerate din partea publicului. Radu Ștefan Bănică optează pentru introspecție, renunțând temporar la zgomotul mediatic. Versuri precum „Am muncit să scap de griji, chiar dacă sunt fiul lui Bănică” reflectă această dualitate între presiune și autenticitate.
În trecut, Radu Ștefan Bănică a dezvăluit că a fost victima bullying-ului în copilărie: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi mă tachina: de ce plâng, ești fetiță? Am avut parte de petiții anti-Radu semnate de colegi, pentru a dispărea.”
Experiențe dureroase în școală: umiliri și violențe
Artistul își amintește cu durere de bătaia primită în clasa a VIII-a și de sentimentul de neputință resimțit atunci. A trecut prin traume, până când părinții săi au angajat o persoană pentru a-l duce zilnic la școală, condiție ce a adus o schimbare în situația sa.
De asemenea, a povestit că a fost un copil neînțeles de colegi, că a suferit de ura și judecățile lor gratuite: „În clasa a III-a, a fost o petiție anti-Radu, semnată de colegi, pentru a dispărea. Nu înțelegeam motivele,” spus el, în podcastul pentru o asociație caritabilă.
„Se discuta frecvent despre bani, și eu nu înțelegeam de unde proveneau aceste discuții, fiind încă mic. Se credea că am prea mult, că trăiesc în lux sau că stau la castel,” a explicat artistul.
El a adăugat că cea mai dureroasă experiență a fost în clasa a VIII-a, când un profesor sever a bătutu-l după ce s-a certat cu el. Acesta devenise un moment traumatizant, care l-a afectat profund.
„După o ceartă cu profesorul de română, am fost lovit în burtă, ceea ce m-a făcut să mă simt vinovat și să mă ascund în toaletă. Singura persoană care m-a readus în afara acestei stări a fost directoarea,” a spus el.
Radu Ștefan Bănică a povestit că bullying-ul a lăsat urme adânci în copilărie, însă a reușit să depășească traumele și să își continue drumul, chiar dacă a fost nevoie de mult curaj.
Când a fost întrebat despre aventura sa în fața adversităților, el a spus: „Uneori, am simțit că numele meu este mai mult o povară decât o șansă, dar niciodată nu regret. În copilărie, am purtat această greutate cu demnitate, acceptând că numele de familie nu definește complet cine sunt eu.”
El consideră că această provocare l-a motivat să devină mai puternic și să-și urmeze propriul drum, iar maturitatea i-a permis să înțeleagă și să accepte propia identitate fără prejudecăți.
Lasă un răspuns