Red Bull Homerun revine în sezonul rece cu cea de-a cincea ediție în Poiana Brașov, transformând ultima coborâre a zilei într-una dintre cele mai spectaculoase și pline de veselie competiții de schi și snowboard. Evenimentul se va desfășura pe pârtia Drumul Roșu, cu startul lângă lacul din platoul Ruia și sosirea la baza pârtiilor, în apropierea Telecabinei Kanzel. Participanții interesați să concureze pe 7 februarie se pot înscrie începând de astăzi, fiindcă locurile sunt limitate, iar rapiditatea devine un avantaj și de această dată.
La finalul programului de funcționare al instalațiilor de transport pe cablu, toți concurenții pornesc simultan, în stilul faimos Le Mans: alergare pe zăpadă până la echipamente, urmată de o coborâre rapidă, în care câștigător este cine ajunge primii la linia de sosire.

Practic, rapid și impresionant
Red Bull Homerun reprezintă, probabil, cel mai simplu format de concurs din lume, dar și cel mai spectaculos. Riderii se întâlnesc în vârful muntelui după o zi plină pe pârtie, iar ultima coborâre devine o cursă în care viteza, originalitatea și spiritul de echipă sunt cele care fac diferența.

Competiția include categorii distincte pentru schi și snowboard, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, pentru ca fiecare participant să aibă șansa de a ajunge pe podium. În plus, pentru cei care pun preț pe stil, există categoria specială Dress To Impress, unde se acordă premiu pentru cel mai creativ și trăsnit costum de pe pârtie.

Mai mult decât o competiție: o celebrare a ultimei coborâri
Red Bull Homerun nu reprezintă doar clasamentul prin care se stabilește cine ajunge primul jos, ci și atmosfera de factură festivă la finalul zilei pe pârtie, cu prieteni, costume inventate și o doză mare de distracție. Muntele devine un adevărat teren de joacă, iar ultima tură devine o experiență memorabilă.

Evenimentul va aduna cele mai intense momente, iar cele mai spectaculoase imagini vor putea fi urmărite pe Instagram @redbullro, unde vor fi publicate fotografii și clipuri realizate direct de pe pârtie. Toate detaliile despre participare și regulamentul competiției sunt disponibile aici.

Un singur lucru este clar: la Red Bull Homerun, ultima coborâre devine cea mai distractivă.
Foto credit: Red Bull România










Lasă un răspuns