Secolele IX și X sunt marcate de începutul Epocii Vikingilor, perioadă caracterizată de invazii frecvente ale flotelor din Danemarca, Suedia și Norvegia asupra coastelor și insulelor din Nordul Europei. Aceste incursiuni au început în anul 793, cu atacul asupra mănăstirii Lindisfarne din Anglia, și au continuat până în secolul al XI-lea, conform informațiilor publicate de Historia.National Geographic.
Condițiile climatice și spațiul de locuire în Scandinavia
Pentru primii vikingi, Scandinavia oferea condiții dificile de trai, din cauza terenurilor agricole limitate și a unui climat ostil. În Danemarca, terenurile fertile se situau în zonele de câmpie îndepărtate de litoral, unde se cultivau cereale precum secara, ovăzul și orzul.
În Norvegia, terenurile agricole era și mai restrânse, fiind concentrate la baze de văi și fiorduri, unde conflictele între clanuri pentru acces la pământ erau frecvente. Iernile lungi au redus recoltele și au provocat probleme de hrănire pentru populație.
Impactul Optimului Climatic Medieval
La sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, activitatea solară a crescut, conform studiilor de paleoclimatologie. Această creștere a temperaturilor, observată prin analiza inelelor copacilor, a gheții glaciare și depunerilor lacustre, a dus la un climat mai cald în Atlanticul de Nord.
Temperaturile ridicate au îmbunătățit condițiile agricole din Scandinavia, sporind productivitatea terenurilor din Danemarca și Norvegia și determinând o creștere demografică neobișnuită. Recoltele au fost mai bogate, apariția unor noi specii de legume și posibilitatea de a vâna și iarnă, au dus la populație în creștere.
Declanșarea expansiunii și a vânătorii de pământ
Creșterea temperaturilor a generat competiție pentru pământ, cu conflicte între jarli, regi și căpetenii vikinge. La final, regii au reușit să pună bazele primelor state vikinge, beneficiind de terenurile fertile disponibile.
Expansiunea a fost alimentată și de oportunitățile oferite de coastele Angliei și alte regiuni ale Europei, unde orașele și mănăstirile răspândite pe coastă reprezentau ținte facile pentru jafuri și expansiuni.
Inițierea expedițiilor maritime
Primii vikinge au lansat incursiuni de jaf în Anglia, Franța, Spania și Portugalia, conduși de jarl sau lideri precum Björn „Coasta de Fier” și Ragnar Lothbrok. Aceste expediții vizau obținerea de pradă și de faimă, în condițiile în care participarea regelui era rară.
Greu de a obține pământ, vikinge și-au dorit să se extindă pe mare, știind de oportunitățile oferite de orașe și mănăstiri slab apărate.
Colonizarea Groenlandei și a Americii de Nord
Optimul Climatic Medieval a generat o încălzire semnificativă a Atlanticului de Nord, ceea ce a favorizat colonizarea insulelor Feroe și a Greenlandei, de către vikingii norvegieni. La mijlocul secolului al IX-lea, au fost fondate primii fermieri în Greenland, unde clima relativ blândă permitea cultivarea unor legume și chiar creșterea pomilor fructiferi.
Climatul mai cald a diminuat gheața arctică, facilitând expansiunea spre nord-est, inclusiv de pe coastele insulelor din America de Nord. În jurul anului 1000, Leif Eriksson a stabilit așezări în Newfoundland, numind noul teritoriu Vinland, datorită condițiilor favorabile pentru cultivarea strugurilor.
Prezența vikingilor în America de Nord a fost confirmată de descoperirile arheologice din aceste zone, unde au fost găsite urme de colonie și artefacte. Toate aceste evenimente se atribuiesc influenței directe a unei climate mai blânde, caracteristică optimului climatic medieval, care a permis extinderea și prosperitatea vikinge pe continent și pe continentul american.
Lasă un răspuns