China afirmă un statut de câștigător în contextul regional al rivalităților globale, în timp ce Rusia profite de prețurile crescute ale țițeiului și de o derogare temporară permisă de SUA pentru exporturile rusești. În același timp, deteriorarea relației dintre SUA și Uniunea Europeană a slăbit NATO, iar aceste schimbări influențează sferele de putere în Orientul Mijlociu. Situația economică internațională indică o redistribuire a influenței, în condițiile în care SUA pare să aibă dificultăți în războiul din Iran.
Impactul asupra relațiilor internaționale și pozițiile de putere
Un material elaborat de Institutul de Economie Mondială, evaluat și de publicația Economica, evidențiază că SUA concentră atenția și resursele asupra Orientului Mijlociu, în timp ce China își extinde influența. Federația Rusă are de câștigat din majorarea prețurilor la țiței și din derogarea temporară acordată de SUA, care facilitează exporturile rusești de petrol.
Autorii analizei notează o slăbire a Alianței Nord-Atlantice, ca urmare a deteriorării relațiilor dintre SUA și UE. Aceasta, combinată cu dificultățile SUA în gestionarea crizei din Iran, este interpretată ca o posibilă schimbare a sferei de influență în Orientul Mijlociu, între China și SUA.
Situația în regiune și efectele asupra Israelului
Richard Haass afirmă că, în urma războiului, multe dintre obiectivele Israelului nu au fost realizate. Deși a fost redusă, influența Iranului continuă să existe în regiune, iar incertitudinea și vulnerabilitatea securitară sunt în creștere.
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat războiul, anticipând o evoluție rapidă și apropiată de succes, dar rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Obiectivele precum o victorie militară decisivă, oprirea programului nuclear iranian și schimbarea regimului nu s-au materializat.
Efecte economice și criza energetică
Prețul benzinei din SUA a crescut semnificativ, iar rata inflației a înregistrat creșteri. Agricultorii se confruntă cu penurie de îngrășăminte, afectând potențialul de creștere economică.
În Ucraina, tehnologia de ultimă generație în domeniul dronelor a permis noi relații comerciale și de securitate cu state din Golf, precum Arabia Saudită.Însă, câștigurile obținute de Rusia reprezintă, pentru Ucraina, o pierdere economică.
Criza petrolului și țările afectate
Specialiștii de la Institutul de Economie Mondială analizează efectele economice ale blocadei Strâmtorii Ormuz, principala rută pentru exporturile de țiței și GNL din regiune. Peste 80% din aceste transporturi au ca destinație Asia, fiind direcționate în principal către China, Coreea de Sud, Japonia și alte țări din regiune.
Astfel, dependența de combustibili din Orientul Mijlociu variază semnificativ: unele țări au o dependență critică, precum Japonia, altele ridicată, precum India, sau moderată, precum China și UE.
Țări cu dependențe critice și diversificarea surselor
Japonia, cel mai mare consumator mondial de petrol, are o dependență de aproximativ 90% din importurile din Orientul Mijlociu, provenind în principal din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. După dezastrul nuclear de la Fukushima, această dependență a crescut.
Coreea de Sud, cu o dependență de 70-80% pentru importurile de țiței, este și un importator major de GNL și are rezerve strategice, dar viabilitatea industriei sale depinde de aprovizionare.
India, consumator important, importă 85% din țiței, dintre care cca. 55-65% transită Strâmtoarea Ormuz. Rezerva sa strategică este în curs de extindere, dar riscul unei întreruperi de aprovizionare afectează economia.
China, ca cel mai mare importator mondial, are o dependență mai scăzută, de 40-50%, deoarece importă volume semnificative din Rusia și alte regiuni, utilizând și conducte terestre.
Altele: UE și alte regiuni
Uniunea Europeană importă 15-20% din țiței prin Strâmtoarea Ormuz, provenind din Arabia Saudită, Irak și Emiratele Arabe Unite. Diversificarea surselor reduce vulnerabilitatea, însă orice creștere de prețuri afectează economia europeană.
Asia de Sud-Est importă o proporție mai mică, între 15-25%, din regiune, beneficiind de poziția geografică favorabilă.
Producție și rezerve strategice
SUA, cel mai mare producător de țiței, are o dependență de sub 10% pentru importuri din Golful Persic. Economia sa este însă sensibilă la fluctuațiile prețurilor la petrol.
China dispune de rezerve suficiente pentru 3-4 luni de consum, fiind pe locul cinci mondial în acest clasament. Sursele principale de import sunt Rusia, Arabia Saudită, Malaysia și Iraq, iar țara are infrastructură pentru import prin conducte din Rusia și Asia Centrală. Rezervele strategice chineze sunt cele mai însemnate la nivel mondial, iar energie regenerabilă a înregistrat o creștere semnificativă în portofoliu.
În concluzie, distribuția rezervei și diversificarea surselor de aprovizionare influențează vulnerabilitatea națiunilor în fața crizei petroliere generate de conflict și blocada Strâmtorii Ormuz.
Lasă un răspuns