Ministrul Sănătății anunță acces mai facil la servicii medicale pentru pacienții cronici.
„Simplificarea accesului pacienților la îngrijirile medicale este o prioritate. Ne-am angajat să eliminăm obstacolele din sistem și să creăm un proces medical mai eficient pentru pacienți. Am semnat un ordin comun cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru îndepărtarea necesității biletelor de trimitere pentru anumite afecțiuni cronice înscrise în programe naționale. Această măsură va scurta timpul de așteptare, va facilita tratamentele și va ajuta pacienții să primească mai rapid îngrijirea necesară”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Pacienții pot consulta direct medicul specialist, fără trimitere de la medicul de familie, în următoarele situații:
– Diabet zaharat, nutriție și tulburări metabolice – la medicii specialiști desemnați în cadrul programului național pentru tratamente și materiale specifice.
– Hemofilie și talasemie – la hematologul desemnat în cadrul programului național pentru tratamente.
– Boli rare – la specialiștii din diverse domenii (alergologie, cardiologie, endocrinologie, gastroenterologie, neurologie, oncologie, pneumologie și altele) pentru tratamentele adecvate acestor afecțiuni.
– Tuberculoză – la medicul pneumolog pentru pacienții în programul național de combatere a tuberculozei.
– HIV/SIDA – la medicul infecționist pentru pacienții în programul național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA.
– Sănătatea femeii și copilului – la specialiștii în obstetrică-ginecologie și genetică medicală, pentru diagnostic și prevenire, inclusiv sindromul de izoimunizare Rh.
„Acești pacienți necesită îngrijiri constante. Eliminăm un pas birocratic inutil și simplificăm procedura pentru a asigura continuitatea tratamentului”, a precizat ministrul Sănătății.
FOTO – Alexandru Dobre / Mediafax Foto









Lasă un răspuns