adrian-nastase,-bunic-a-treia-oara:-theodor-ioan,-nascut-din-parinti-campioni

Adrian Năstase, bunic pentru a treia oară: Theodor Ioan, născut din părinți campioni

Familia fostului premier Adrian Năstase s-a mărit cu un membru nou. Corina, soția lui Mihnea, fiul său cel mic, a adus pe lume un băiețel. Fostul premier a anunțat vestea pe blogul personal.

„Începând de astăzi, Mihnea și Corina au un fiu, iar noi avem un nou nepot, Theodor Ioan. Să fie sănătos, norocos și să aibă un destin minunat. Este o zi de bucurie pentru întreaga familie!”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Adrian Năstase mai are doi nepoți, Nicolas și Filip-Mihail, din căsătoria lui Andrei, fiul său cel mare, cu Bianca Ciuvăț.

Mihnea, însurat cu o fostă campioană națională

Mihnea și Corina au fost întotdeauna foarte discreți. Cei doi s-au căsătorit acum patru ani.

Corina este originară din Constanța și a fost o sportivă cu rezultate remarcabile. A practicat atletismul din fragedă pruncie, atingând performanțe ca campioană balcanică la ștafeta 4×100 metri, dublă campioană națională la 60 de metri, campioană la 200 de metri și în alte probe de ștafetă. În 2011, o accidentare i-a forțat retragerea din competiții.

Cei doi au făcut publică relația în 2015, prin postări pe platforme online.

„Am cuvinte de apreciere pentru Mihnea. Este un tânăr inteligent și educat, cu personalitate”, a declarat pe atunci Corina pentru un cotidian local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *