Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat într-un interviu difuzat sâmbătă de Antena 3 CNN că pentru consumatorii vulnerabili, ajutorul de 50 de lei pe lună va fi menținut pe întreaga durată a anului 2026 în privința prețului la energia electrică. De asemenea, ca o prevedere nouă, ministrul a menționat că suma de 50 de lei va fi dedusă direct din factură.
„Lucrăm la o proiecție pentru ca persoanele interesate să poată accesa în continuare vouchere, în cazul în care nu vom implementa controlul din bazele de date ale lunii, utilizând tehnologia pentru ca furnizorii să poată verifica în colaborare cu ANAF dacă o persoană are un venit sub 2.000 de lei și își exprimă intenția de a beneficia de această sumă, iar factura să fie ajustată automat cu 50 de lei, indicând reducerea aplicată”, a explicat Ivan la Antena3 CNN.
Ministrul a precizat că va fi acordat și un sprijin de 100 de lei pentru plata facturii de gaze naturale, destinat pentru consumatorii vulnerabili.
„Dorim să extindem același mecanism și pentru gaz, cu o sumă de 50 de lei lunar, pentru o perioadă de 6 luni în sezonul rece, când facturile pentru gaze sunt mai mari, între octombrie și martie, iar în aceste perioade, beneficiarii vor primi 100 de lei lunar. Mecanismul este deja pregătit și va fi transmis Guvernului în cel mai scurt timp”, a afirmat Ivan.










Lasă un răspuns