alina-gorghiu:-nicusor-dan-in-turul-doi-inseamna-george-simion,-presedinte

Alina Gorghiu: Nicușor Dan și turul doi, George Simion președinte?

În cadrul unei difuzări live a emisiunii „Ai aflat!”, prezentată de Ionuț Cristache, a fost invitat jurnalistul Robert Turcescu. Au fost discutate schimbările de poziție ale parlamentarilor PNL după rezultatele turului I al alegerilor prezidențiale. A fost prezentat un fragment video în care o membră PNL, Alina Gorghiu, îndemna alegătorii să voteze candidatul coaliției, susținând-l pe Nicușor Dan.

În contextul sprijinului declarat al Partidului Național Liberal pentru candidatul Nicușor Dan, moderatorul emisiunii, alături de jurnalistul Robert Turcescu, a remarcat modificarea poziției unor parlamentari PNL. Printre aceștia se numără și Alina Gorghiu, care anterior primului tur a transmis mesaje oficiale îndemnând alegătorii să nu voteze candidatul independent Nicușor Dan, ci să își îndrepte votul către Crin Antonescu.

Alina Gorghiu: „Nu există sondaj în care Nicușor să câștige în turul doi”

Alina Gorghiu a fundamentat afirmațiile sale prin argumentul că Nicușor Dan nu avea șanse reale de a câștiga alegerile prezidențiale. Parlamentara PNL a exprimat îngrijorare față de electoratul pro-european, susținând că votul pentru Nicușor Dan ar putea favoriza candidații extremiști la conducerea țării.

Robert Turcescu: Ăștia trebuie să fie pedepsiți de electorat. Ăștia ne MINT și în momentul de față
Israelul a BOMBARDAT poziții ale militanților huthi de pe Aeroportul din Sanaa

„Unii îl pot simpatiza pe Nicușor Dan, dar trebuie să fim realisti; nu există niciun sondaj care să indice o victorie a sa în turul doi față de George Simion. Candidatura sa devine, din ce în ce mai mult, o favorizare a extremismului și izolaționismului. Un vot pentru Nicușor înseamnă, evident, un pas mai aproape de președinția lui Simion. Această realitate este evidentă chiar și pentru primii specialiști în predicții din București. Imaginați-vă pe Simion râzând satisfăcut de la Cotroceni. Pentru mine, este un scenariu îngrozitor. Un Nicușor Dan în turul doi înseamnă un George Simion președinte. De aceea vă rog să votați, în primul tur, varianta sigură, Crin Antonescu, pentru a asigura o victorie clară în turul al doilea. Numai Crin Antonescu îl poate învinge pe Simion.”


Malina Maria Fulga

Mălina Maria Fulga este redactor în cadrul echipei Gândul. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.

vezi toate articolele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *