Ana Ularu este una dintre cele mai apreciate și căutate actrițe din România, realizând o performanță remarcabilă prin impunerea pe scena internațională. Cu o prezență captivantă și un talent incontestabil, Ana Ularu a cucerit rapid publicul și criticii, interpretând roluri în producții de amploare alături de nume renumite de la Hollywood. Cariera sa internațională atestă versatilitatea și calitatea formării românești în actorie. Pe lângă aceste realizări notabile, despre care ne-a povestit într-un interviu pentru VIVA!, actrița a dezvăluit și cel mai mare regret al său din plan profesional.
REZUMĂRE ÎN REVISTA VIVA DIN OCTOMBRIE, GRATUIT, AICI
Pe lângă activitatea din cinematografia de mare popularitate și teatru, ai avut roluri în opt seriale în ultimii cinci ani, două dintre acestea fiind producții românești. Majoritatea personajelor interpretate de tine reprezintă femei independente, curajoase, asumate și voluntare – tipologii rare în cinematografia autohtonă. Are vreo legătură cu faptul că participi la castinguri în străinătate sau lumea percepe că, dacă ai agent, ești inabordabilă în ceea ce privește onorariile?
Mulțumesc și apreciez dacă, prin personajele mele, aduc o interpretare diferită a feminității pe ecran sau transmit curaj și determinare. Cred cu tărie în puterea femeilor, în inteligența și adaptabilitatea lor, precum și în capacitatea lor de a excela în orice domeniu. Încerc să onorez personajele cu care joc, atribuindu-le calități și defecte, respectând natura umană. Este ceva poate neobișnuit sau diferit la mine, „I ain’t born typical”, și această anumită traiectorie o percep ca fiind mai solitară, mai puțin orientată către grupuri sau consensuri rapide. Am explicat mereu că onorariile sunt stabilite în funcție de proiect, iar agentii mei nu vor cere niciodată sume exagerate – pentru că împreună gestionăm o carieră și un parcurs artistic, iar în cazul unui nou film, vor contribui cu toate resursele necesare.
„Mă revolt împotriva nedreptăților, a tăcerii complice, a victimizarilor sistemice și sistematice ale femeilor”
Ai interpretat frecvent personaje feminine cu putere, dar ai vorbit și despre diferențele dintre „femei puternice” și „femei vulnerabile”. Într-o societate încă dominată de judecăți bazate pe roluri sociale și relații, cum îți construiești propriul model de libertate și demnitate feminină – ca artistă, mămică și femeie?
Sper din toată inima să nu fi folosit expresia de „femeie slabă”, iar dacă am făcut-o, retractez acum și îmi cer scuze. Am evoluat de atunci. Nu cred că există femei slab vizibile. Există femei constrânse de mediul în care trăiesc, de circumstanțe, de frică, de agresiuni și de presiuni sociale, precum și de lipsa unui sistem bine structurat care să le protejeze sau să le sprijine dezvoltarea și libertatea. Nu construiesc nimic în mod intenționat. Mă revolt, însă, împotriva nedreptăților, a tăcerii complice, a victimizarilor sistemice și sistematice ale femeilor. Încerc să fiu informată, prezentă și activă, să contribui la schimbare, fără a mă limita la simple observații superficiale. Îmi folosesc vocea, platforma în măsura posibilităților, și uneori mă expun excesiv… Întotdeauna am crezut că artiștii trebuie să fie implicați în societate, să fie prezenți, atenți și generoși. Îmi încurajez fiica să fie vocală, independentă și să semnaleze nedreptățile. Îi explic, la nivelul ei, lumea cu bine și rău. Sper ca exemplul meu să fie unul de demnitate și implicare autentică.
Lasă un răspuns