INSCOP a publicat cel mai recent rezultat al sondajului de opinie, realizat în perioada 12-15 ianuarie 2026, pe un eșantion de 1.100 de persoane, cu un nivel de încredere de 95%. Conform studiului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 40,9% dintre alegători ar vota pentru AUR, 18,2% pentru PSD, 13,5% pentru PNL și 11,7% pentru USR, conform celui mai recent sondaj INSCOP Research, publicat miercuri.
Rezultatul reflectă preferința exprimată de cei care susțin un partid din listă, indiferent dacă intenționează să voteze sau nu, reprezentând 72% din totalul respondenților.
- 40,9% dintre alegători ar susține AUR (față de 38% în noiembrie, 40% în octombrie, 40,8% în septembrie, 40,5% în iunie și 38,1% în mai 2025).
- 18,2% pentru PSD (față de 19,5% în noiembrie, 17,6% în octombrie, 17,9% în septembrie, 13,7% în iunie și 17,4% în mai 2025).
- 13,5% pentru PNL (față de 14,6% în noiembrie, 14,8% în octombrie, 15,2% în septembrie, 17,3% în iunie și 16% în mai 2025).
- 11,7% pentru USR (față de 12,3% în noiembrie, 11,5% în octombrie, 12,8% în septembrie, 13,1% în iunie și 12,2% în mai 2025).
- Pentru UDMR ar vota 4,9% din alegători (față de 4,8% în noiembrie, 5,2% în octombrie, 4% în septembrie, 5,2% în iunie și 4,5% în mai 2025).
Imagine reprezentativă
Totodată, există și opțiuni pentru alte formațiuni politice care nu sunt aflate la guvernare.
- Pentru SENS – 3,4% (față de 3,2% în noiembrie, 3,4% în octombrie, 2,1% în septembrie, 2,4% în iunie 2025).
- Pentru POT – 1,5% dintre alegători (față de 3,1% în noiembrie, 2,6% în octombrie, 3,3% în septembrie, 4,2% în iunie 2025).
- Pentru SOS România – 2,8% (comparativ cu 1,7% în noiembrie, 2% în octombrie, 2,8% în septembrie, 1,9% în iunie 2025).
- 1,1% dintre alegători ar susține un alt partid (față de 1,8% în noiembrie, 1,6% în octombrie, 0,6% în septembrie, 0,5% în iunie 2025).
- 2% doresc să voteze pentru un candidat independent (1% în noiembrie, 1,3% în octombrie, 0,6% în septembrie, 1,4% în iunie 2025).
AUR reia o intenție de vot peste 40%, după ce anul trecut a scăzut la 38%. Ultimele nouă luni demonstrează o stabilizare a încrederii pentru toate formațiunile politice.
„ Acest fapt indică faptul că partidele nu obțin creșteri semnificative, dar nici nu pierd teren în mod accelerat, în ciuda unei perioade caracterizate de tensiuni generate de evoluțiile din domenii esențiale precum economie și prețuri, politica fiscală, relațiile externe, justiție sau riscuri de securitate și conflict armat. Suntem în prezent într-un status quo politic rigid, care descurajează rupturi majore de ritm sau crize politice”, afirmă Remus Ștefureac, director INSCOP Research.
Metoda de cercetare utilizată a fost cea a interviurilor telefonice. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, cu un nivel de încredere de 95%.










Lasă un răspuns