Maria Plugariu, o îngrijitoare din România, în vârstă de 60 de ani, este căutată în Italia pentru a fi judecată pentru abandonarea unei persoane vulnerabile și neglijarea asistenței necesare.
Ea este dată în căutare, iar Curtea cu Jurați din Sassari a decis, în ședința de marți, 9 decembrie, suspendarea procesului și returnarea dosarului către Parchet pentru a fi localizată mai întâi și pentru a-i putea fi trimisă din nou citația pentru termenul de judecată, garantându-i astfel dreptul la apărare.
Potrivit publicației La Nuova Sardegna, avocatul apărării a afirmat că a pierdut orice contact cu Maria Plugariu încă din 2022 și a solicitat Curții să dispună acțiuni de căutare.
„La Curtea cu Jurați se desfășoară un proces cu acuzații grave la adresa unei persoane fără ca aceasta să fie informată. Nu știm dacă s-a întors în țara sa, nici dacă mai este în viață. A primit doar notificarea despre încheierea urmăririi penale, apoi nimic. Un inculpat trebuie să fie informat despre proces”, a declarat avocatul.
S-au opus acestei solicitări procurorul Sara Martino și avocatul părții civile, Giuseppe Corda, reprezentantul unuia dintre frații victimei.
În cele din urmă, completul condus de judecătorul Massimo Zaniboni a aprobat cererea apărării și a suspendat procesul până la identificarea îngrijitoareei și reautorizarea actelor procesuale.
Maria Plugariu este acuzată că a contribuit indirect la decesul lui Cesidio Cugini, în vârstă de 77 de ani, din Calangianus, fratele fostului consilier regional Renato Cugini.
La 5 octombrie 2020, echipajul de urgență 118 a găsit bărbatul întins pe podeaua dormitorului, în stare critică, cu echimoze vizibile pe față și torace. Maria le-a spus atunci salvatorilor că, cu două zile înainte, acesta ar fi căzut în cadă și s-ar fi lovit.
Pensionarul, diagnosticat cu demență senilă și dificultăți motorii, a fost internat în spitalul din Nuoro, unde a decedat pe 21 octombrie, la 18 zile după incident.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F08%2F2-main-1.jpg)
FOTO – Imagine ilustrativă
Parchetul din Tempio o acuză pe româncă că nu a avut grijă corespunzătoare de bărbatul bolnav și că a reacționat cu întârziere la solicitarea serviciilor medicale de urgență, contribuind astfel, prin neglijență, la decesul acestuia.










Lasă un răspuns