Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat că decizia privind eliminarea plafonării prețului la gaze naturale nu a fost încă stabilită, însă autoritățile trebuie să acționeze prompt.
„Vom analiza opțiunile și simulările legate de piața de gaze, impactul asupra inflației și alte efecte. În prezent, eliminarea plafonării nu este garantată, însă nu o putem amâna prea mult”, a menționat Bolojan.
Prim-ministrul a explicat că România se află într-un proces de infrigement european cauzat de actuala metodă de plafonare a prețului.
„Încălcăm o directivă europeană cu această formulă de plafonare și timpul pentru a adopta o soluție tranzitorie este limitat, fiind exprimat în câteva luni”, a adăugat el.
Bolojan a specificat că decizia finală va fi luată după o evaluare aprofundată.
„Este nevoie să analizăm modul în care vom gestiona situația în perioada următoare. În cel mult două săptămâni vom adopta o decizie pe baza studiilor, pentru a asigura predictibilitate”, a subliniat premierul.
După încheierea perioadei de plafonare, în absența unor intervenții legislative suplimentare, piața de gaze va funcționa în regim complet liberalizat.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a menționat că există în prezent oferte pe piață sub prețul plafonat și, în cel mai pesimist scenariu, s-ar putea prelungi schema cu un an, reducând treptat plafonul pentru a evita creșteri bruste de tarife.
Bolojan intenționează să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară pentru restructurarea administrației publice. Această reformă este prima promisiune a guvernului Bolojan înainte de învestire.
Bolojan răspunde lui Rareș Bogdan, după acuzațiile că prioritizează USR în detrimentul PNL: „Primarii nu vor avea mai puțini bani”










Lasă un răspuns