El se află în fața „perspectivei imediate a unei arestări ilegale, a detenției administrative și a deportării”, conform plângerii depuse miercuri la o instanță din New York.
Imran Ahmed, cetățean britanic de origine afgană, în vârstă de 47 de ani, locuiește legal în Statele Unite din 2021 și deține o rezidență permanentă, conform documentului său. Soția și fiica sa sunt cetățeni americani.
„Guvernul federal a declarat în mod clar că Imran Ahmed este sancționat pentru activitatea ONG-ului pe care l-a fondat și administrat, Centre for Countering Digital Hate (CCDH)”, se menționează în plângere.
Acest centru analizează politicile de moderare ale principalelor rețele sociale și a criticat frecvent practicile platformei X, fostul Twitter al lui Elon Musk, un aliat al președintelui SUA.
Administrația Trump a anunțat marți sancțiuni care vizează cinci personalități europene implicate în reglementarea strictă a sectorului tehnologic și în combaterea dezinformării online, între care se numără Imran Ahmed, director al Centre for Countering Digital Hate (CCDH), și Clare Melford, coordonatoarea unui Índex Global al Dezinformării (GDI), cu sediul în Regatul Unit.
Celelalte persoane europene sancționate de Washington sunt fostul comisar european Thierry Breton, Anna-Lena von Hodenberg, fondatoarea ONG-ului german HateAid, și Josephine Ballon, din aceeași organizație.
Cele cinci personalități sunt acuzate de „cenzură” contrar intereselor americane, conform Departamentului de Stat al SUA.
Șeful diplomației americane Marco Rubio, subsecretarul pentru Diplomație Publică Sarah Rogers, ministrul justiției Pam Bondi, ministrul securității interne Kristi Noem și directorul Serviciului de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE), Todd Lyons, sunt printre cei vizați de reclamația depusă de Imran Ahmed.
Analizează și:










Lasă un răspuns