Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a înregistrat o creștere de 1,03%, ajungând la 27.375,08 puncte, iar indicele BET-Plus, ce monitorizează performanța celor mai lichide 43 de acțiuni, a avut o apreciere similară.
Indicele BET-BK, indicatorul de rentabilitate al fondurilor de investiții, a încheiat ziua pe plus cu 1,50%, în timp ce BET-NG, care reflectă evoluția celor zece companii din sectorul energetic și de utilități, a înregistrat o creștere de 1,03%.
Indicele extins BET-XT, reprezentând cele mai lichide 25 de titluri, a consemnat o majorare de 1,15%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a crescut cu 2,90%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a închis cu o creștere de 0,23%.
Cele mai tranzacționate titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu volume de tranzacționare de 26,83 milioane de lei, urmate de acțiunile Hidroelectrica – 15,33 milioane de lei și cele ale Fondului Proprietatea – 13,42 milioane de lei.
Performanțele cele mai bune au fost înregistrate de acțiunile Societății de Construcții Napoca (+14,91%), IAR Brașov (+14,83%) și Electroaparataj (+12,86%).
Cele mai semnificative scăderi au fost constatate la acțiunile Mecanica Ceahlău (-14,29%), Prefab (-11,45%) și Grupul Industrial Electrocontact (-11,11%).










Lasă un răspuns