„Conform prognozelor comunităţii CFA din România, intrarea în zona euro a țării noastre a fost amânată. Factorul principal care a determinat această întârziere este în special politica fiscală din ultimii ani. Deficitele bugetare persistente și ridicate conduc la inflație mare, rate ale dobânzilor crescute și o datorie publică semnificativă. Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează de aderarea la zona euro într-un orizont temporar cel puțin mediu”, a afirmat președintele Asociației CFA România. Participanții la sondajul CFA estimează că momentul aderării României la uniunea monetară europeană va fi peste 13 ani, comparativ cu 11 ani în 2024, informează Agerpres.
Conform unui comunicat al asociației, Indicele de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a înregistrat o scădere marginală, de 0,6 puncte, în luna decembrie. Cele două componente ale indicatorului au avut evoluții divergente. Astfel, elementul de anticipații a crescut cu 4,4 puncte, ajungând la 38,6, participanții fiind optimiști privind continuarea politicilor de reducere a deficitului bugetar. În schimb, componenta condițiilor actuale a coborât cu 10,6 puncte, în condițiile unei scăderi semnificative a consumului în octombrie și noiembrie.
Rata anticipată a inflației pentru următoarele 12 luni (până în ianuarie 2027) a crescut față de luna anterioară și a ajuns la 6,65%, iar 68% dintre participanți prevăd reducerea ratei inflației în următorul an față de valoarea actuală.
Cât va crește euro
În privința cursului de schimb euro/leu, circa 96% dintre respondenți prevăd deprecierea leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1375 lei pentru un euro, în timp ce pentru 12 luni, cursul euro/leu este anticipat la o medie de 5,1894 lei pentru un euro.
Evoluția prețurilor locuințelor în marile orașe
Legat de tendința prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 59% dintre participanți anticipează o stabilizare în următoarele 12 luni. De asemenea, 64% consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 32% consideră că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului național pentru 2026 este estimat la 7% din PIB, în medie, potrivit anticipațiilor. Proiecțiile de creștere economică pentru 2025 indică o medie de 0,8%, iar pentru 2026, economia urmează să crească cu 0,9%.
Datoria publică, ca procent din PIB, se prevede să ajungă la 61% în următorul an.
Circa 91% dintre participanți anticipează păstrarea în următoarele 12 luni a ratingului țării în categoria recomandată pentru investiții.
De asemenea, a fost inclusă o întrebare despre admiterea României în zona euro. Conform răspunsurilor, orizontul temporar este de peste 13 ani, comparativ cu 11 ani în 2024.
Asociația CFA România reprezintă profesioniști în investiții din țară, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA), administrat de CFA Institute (SUA). Organizația este parte din peste 160 de asociații membre ale CFA Institute și are ca misiune promovarea intereselor specialiștilor în investiții, menținând standarde înalte de integritate și excelență profesională.
Numărul actual al membrilor Asociației CFA România depășește 250 de deținători ai titlului CFA.
Comunitatea CFA include și aproximativ 140 de candidați la diverse niveluri de examinare. Profesioniștii membri activează în instituții de reglementare, organizații internaționale, entități bancare, companii de asigurări, firme de intermediere în valori mobiliare, firme de gestiune a activelor, fonduri de pensii, consultanță, sectorul public, instituții educaționale și companii din diverse sectoare economia națională.










Lasă un răspuns