carrefour-trece-de-borna-de-200-de-magazine-cu-formatul-sau-de-proximitate-express.-vom-continua-sa-investim-in-magazinele-express-si-market

Carrefour depășește 200 de magazine format Express și continuă investițiile în magazinele Express și Market

Carrefour, despre care există informații că intenționează să își vândă lanțul de magazine din România, și-a stabilit ca strategie dezvoltarea formatului de proximitate Express, supermarketuri operate direct, în sistem de franciză sau prin parteneri, pentru a atrage clienți interesați de cumpărături rapide, lângă domiciliu sau la birou.

Astfel, retailerul va atinge săptămâna viitoare o nouă etapă: 200 de magazine Express. În acest an, compania a deschis 27 de unități în acest format, dintre care 19 sunt integrate și 8 operate în sistem de franciză. De asemenea, retailerul și-a extins reteaua de magazine Market, ajungând la 191 locații.

„Strategia noastră de consolidare a rețelei de proximitate, sub formatele Market și Express, nu vizează doar o creștere numerică, ci și redefinirea proximității pentru cumpărătorii noștri. Este tot mai clar că românii preferă cumpărături rapide, aproape de casă sau birou, iar rezultatele din anul 2025 confirmă această tendință: Carrefour Express este formatul cu cea mai rapidă extindere din rețea, iar Carrefour Market, adaptat pentru zonele rurale, aduce beneficiile unui hipermarket într-un format mai compact. Cele două formate ne permit să fim prezenți în comunitățile locale, să personalizăm oferta în funcție de specificul fiecărei zone și să oferim o experiență Carrefour constantă. Vom continua investițiile în aceste formate pentru a aduce valoare adăugată în rutina zilnică a clienților noștri”, a declarat Roxana Cernica, Director pentru Formate Mici Carrefour România.

Express, formatul cu cea mai rapidă expansiune în 2025

În 2025, Carrefour Express rămâne formatul de magazin cu cea mai amplă creștere în rețea, menținând trendul acelorași creșteri rapide început în 2024. Extinderea rețelei a continuat pe tot parcursul anului 2025 în mai multe orașe din țară, cu deschideri în Brașov, Galați, Constanța, București, Cluj, Ploiești, Mureș, Suceava, Buzău, Bacău, Ilfov, Craiova și Călărași. Odată cu inaugurarea noilor unități, Carrefour a creat peste 200 de noi locuri de muncă.

Totodată, extinderea formatului a fost realizată și în zone rurale, precum Măicănești (jud. Vrancea) și Bolotești (jud. Vrancea), precum și în zone periurbane, precum Voluntari, Popești-Leordeni și Năvodari.

Retailerul intenționează ca în 2026 să accelereze dezvoltarea formatului Express, planificând mai multe deschideri decât în anul 2025, atât proprii, cât și în sistem de franciză.

Investiții în formatul Market

În 2025, formatul Market a fost consolidat prin deschideri în mediul urban (București, Onești), periurban (Bragadiru) și rural (Volovăț), precum și prin remodelări. S-au alocat fonduri pentru înlocuirea sistemelor de refrigerare, pentru reducerea consumului energetic. În plus, magazinele au fost modernizate, adoptând noi concepte comerciale, în concordanță cu tendințele pieței și cerințele clienților.

Remodelările au avut ca obiectiv de a extinde și optimiza zonele de fructe și legume, brutărie și măcelărie, precum și de a crea spații de prezentare pentru oferte sezoniere și produse de sezon, inclusiv vinuri din programul Deschidem Vinul Românesc. De asemenea, zona de gastronomie cu preparate gata de consum a fost extinsă, iar magazinele au fost dotate cu spații speciale pentru produse de bază, articole nealimentare și flori sau produse pentru grădină.

Al doilea strategia a vizat optimizarea fluxului în magazin, cu spații mai mari pentru fructe și legume, o vizibilitate mai bună pentru produsele locale, precum și extinderea zonei de brutărie și modernizarea magazinului de măcelărie. Gama de snacks-uri a fost extinsă cu peste 250 de produse, iar zonele dedicate produselor nealimentare au fost reconfigurate pentru eficiență.

Prin preluarea operațiunilor România Hypermarche SA, Carrefour deține acum peste 450 de magazine în 113 localități, fiind unul dintre cei mai importanți retaileri din piața românească.

Carrefour România gestionează activitățile prin trei entități principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *