ccr-va-dezbate-in-24-septembrie-sesizarea-iccj-privind-legea-care-modifica-regimul-pensiilor

CCR dezbate sesizarea ICCJ privind legea pensiilor

Curtea Constituțională

S-a stabilit data ședinței de judecată pentru sesizarea instanței supreme, fixată pentru 24 septembrie.

Aceasta va analiza sesizarea referitoare la Legea privind modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, joi, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la norma ce modifică sistemul de pensii.

„Hotărârea judecătorilor reflectă o fermă opoziție împotriva oricărei încercări de a afecta independența justiției și statutul magistraturii. Independența justiției este o condiție esențială pentru democrație și statul de drept, și nu poate fi negociată sau relativizată.”, se arată într-un comunicat al ICCJ.

Judecătorii arată că Legea care modifică regimul pensiilor contravine, printre altele, 37 de decizii obligatorii ale Curții Constituționale și a numeroase principii fundamentale de drept.

Articolul Curții Constituționale dedicat sesizării ICCJ cu privire la legea pensiilor va fi publicat pe 24 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *