Click Stiri

O îngrijitoare româncă, care a lucrat ani la rând în Italia, a povestit despre sacrificiile și durerea prin care a trecut departe de familie, precum și despre tragedia care a dus la întoarcerea definitivă în țară.

Numeroase femei din România pleacă în Italia pentru a lucra ca îngrijitoare, sperând să îmbunătățească situația financiară a familiilor lor. Din păcate, acest drum implică adesea o distanță de cei dragi și o singurătate profundă, pe care nici măcar vizitele scurte nu o pot atenua complet.

Povestea Aureliei, o femeie care a lucrat 13 ani ca îngrijitoare în Italia, este un exemplu. Ea a trebuit să se întoarcă definitiv în țară după moartea fiicei sale, într-un tragic accident rutier. Acum, Aurelia își dedică timpul pentru a-și găsi un loc de muncă și a avea grijă de cele două nepoate orfane, la vârste fragede.

„Sunt fostă îngrijitoare, am lucrat 13 ani în Italia. O mare tragedie m-a determinat să mă întorc definitiv acasă – moartea fiicei mele. Acum, cresc două nepoate gemene. Am lucrat în Italia atât cu contract, cât și fără contract, în Sicilia, aşa cum se ştie.”, a povestit Aurelia pentru o sursă de presă.

Îngrijitoare în Italia: „Anul trecut pe lângă mine, iar acasă nu mai este nimic ca înainte”

Aurelia a relatat că, în perioada în care a lucrat în Italia, putea reveni în țară doar o dată pe an. Aceste vizite au subliniat sentimentul de străinătate și detașare de familie.

„În Italia sufeream îngrozitor, ca multe dintre voi, când se apropiam de sărbători și nu eram lângă cei dragi. Mergeam o dată pe an acasă, iar atunci vecinii sau prietenii mă întrebau când plec?”

Nimeni nu m-a întrebat dacă m-am întors definitiv. Mă simțeam ca o străină, copiii erau la casele lor, oamenii nu mai erau la fel. Acesta este prețul îndepărtării de casă. Unele dintre voi poate ați avut norocul să fiți mai aproape de familie.”, a completat femeia.

Reflectând la experiența sa, Aurelia își amintește de momentele importante pierdute și de tragedia pierderii părinților și a fiicei sale.

„Anul petrecut departe am pierdut multe amintiri frumoase pe care nu le mai putem recupera și persoane dragi, părinții și fiica, toate în momente de sărbătoare, trei înmormântări în trei ani.”

Anul trecut pe lângă mine, au trecut anii pe lângă noi, iar acasă nu mai este nimic ca înainte. Multe dintre noi suntem bolnave, altora li s-au destrămat familiile. Multe, deşi au o vârstă, continuă să muncească, au probleme care se țin lanț, merg înainte. Uneori suntem judecate de străini, chiar și de cei dragi, dezamagiriile și tristețea ne urmăresc pretutindeni.

„Acasă, după ce vă întoarceți, nu e totul roz”

„Spun asta pentru că mulți s-au simțit dezamăgiți de cei dragi, care le-au reproșat: Ce-ai făcut pentru mine? În acel moment simți că-ți cade cerul peste tine, ei uitându-că le-ai trimis colete, bani și că tu, dragă îngrijitoare, nu mâncai, nu dormeai și aşteptai ca ei să primească cadourile sau banii. Te simțeai împlinită și aveai curaj să mergi mai departe.

Eu sunt epuizată, cu dureri de oase îngrozitoare, probleme cardiace, insomnie etc. M-am lăsat pe ultimul loc, punând familia pe primul loc. Acasă, la întoarcerea definitivă, pe care o aștepți cu bucurie, nu este nimic roz. În afară de pierderea părinților, pierdem uneori și liniștea sufletească.

Deși unii ne critică pentru absența prelungită, ne confruntăm și cu indiferența celor de la care ne așteptam altceva, parcă simțim o răceală, sau poate este doar o iluzie sau oboseala acumulată în îngrijirea bătrânilor.