CFR Cluj, club condus de Nelu Varga, a anunțat oficial despărțirea de Dan Petrescu, aflat pe banca tehnică a echipei din aprilie anul trecut.
Antrenorul nu a suportat umilința suferită în Suedia, unde CFR Cluj a pierdut cu scorul de 2-7 contra lui Hacken, în faza eliminatorie a Conference League, declarând imediat demisia.
CFR Cluj a oficializat despărțirea de Dan Petrescu. „Mulțumim, Mister”
Formația din Gruia a anunțat oficial despărțirea de Dan Petrescu, tehnicianul aflat pe banca echipei din aprilie 2024.
„Bursucul”, așa cum i se spune, nu a putut trece peste dezamăgirea cu Hacken, scor 2-7, în prima manșă a play-off-ului Conference League, și a anunțat plecarea imediat după partida dezastruoasă.
„Am nevoie de o pauză mai lungă. Am și probleme de sănătate pe care trebuie să le rezolv. Am luat o decizie bună pentru mine și pentru club. Îmi pare rău că plec. Vreau să iau o pauză, un an, doi, trei, patru, cinci. Cineva trebuie să răspundă pentru un asemenea rezultat. Antrenorul, în mod normal. Asta e realitatea. Îmi pare rău pentru fane, ei nu merită această înfrângere. E vina mea, poate după finala Cupei ar fi trebuit să fac un pas înapoi”, a declarat Dan Petrescu.
CFR Cluj îi mulțumește profund lui Dan Petrescu pentru cele patru mandate și cele șase trofee câștigate alături de echipă și îi urează multă sănătate. Se știe că antrenorul se confruntă de ceva timp cu probleme medicale, aceasta fiind o altă motivație pentru decizia sa de a lua o pauză nedeterminată de la fotbal.
În mandatul său recent, Dan Petrescu a disputat 68 de meciuri, obținând 33 de victorii, 22 de egaluri și doar 13 înfrângeri.
„Mulțumim pentru tot, Dan Petrescu!”
După rezultatul negativ din joi seară, tehnicianul Dan Petrescu a depus cererea de demisie din funcția de antrenor principal al echipei, cerere acceptată de conducerea clubului CFR 1907 Cluj.
Revenit la Gruia la începutul anului 2024, tehnicianul a condus 68 de meciuri, obținând 33 de victorii, 22 de egaluri și 13 înfrângeri, readucând Cupa României la Cluj după 9 ani – al șaselea trofeu câștigat alături de CFR.
„Îți mulțumim, Mister, pentru efortul depus de-a lungul celor patru mandate, și îți dorim multă sănătate”, a transmis CFR Cluj.

Rezultate din mandate anterioare
- Primul mandat (iunie 2017 – iunie 2018): 37 de meciuri, 23 victorii, 10 remize, 4 înfrângeri (medie 2,14 puncte/meci)
- Al doilea mandat (martie 2019 – noiembrie 2020): 84 de meciuri, 44 victorii, 20 egaluri, 20 înfrângeri (1,81 puncte/meci)
- Al treilea mandat (august 2021 – iunie 2023): 103 meciuri, 55 victorii, 21 remize, 27 înfrângeri (1,81 puncte/meci)
- Al patrulea mandat (aprilie 2024 – prezent): 68 de meciuri, 33 victorii, 22 remize, 13 înfrângeri (1,78 puncte/meci)









Lasă un răspuns