cfr-cluj-hacken-0-0,-live-text-online-in-mansa-secunda-a-play-off-ului-conference-league.-pauza-in-gruia

CFR Cluj vs. Hacken 0-0: Live text online – Play-off Conference League – Pauză în Gruia

Meciul CFR Cluj – Hacken.

Meciul CFR Cluj – Hacken din etapa secundă a play-off-ului Conference League este transmis Live Text Online pe site-ul [link-site].

Partida poate fi urmărită la televizor pe canalele Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.

CFR Cluj – Hacken: Live Text Online în play-off-ul Conference League

CFR Cluj se confruntă cu Hacken în returul play-off-ului UEFA Conference League. Echipa suedeză s-a impus cu 7-2 în prima dispută şi se află într-o poziție avantajoasă pentru calificare. După înfrângerea din Goteborg, Dan Petrescu a demisionat din funcția de antrenor.

Noul antrenor al CFR-ului, Andrea Mandorlini, a previzionat dificultățile returului cu Hacken, afirmând că o revenire este extrem de dificilă: „Este foarte dificil să mai schimbăm rezultatul, dar trebuie să muncim din greu.”

„Am sosit sâmbătă şi am avut o singură şedinţă de antrenament cu jucătorii. Au urmat zilele după meci, o perioadă complicată. Însă vom încerca să onorăm competiţia, clubul şi suporterii, pentru că ei merită asta.”, a declarat Mandorlini.

„Mâine vom da totul. Evident, vorbim despre un club care nu a mai trecut printr-o situație similară, dar în fotbal există astfel de momente. Trebuie să ştii cum să le depăşeşti. Am avut şi jucători accidentaţi, dar acum totul contează pentru mâine şi vom da totul. Fanii au venit ieri să-i încurajeze pe jucători.”, a mai spus acesta.

„Clubul are un spirit de luptător şi va continua să obțină rezultate importante. Poate nu imediat, dar sunt convins că va ieşi din această situaţie. Cu multă muncă vom depăşi acest moment dificil.”, a continuat Mandorlini.

„Nu trebuie să ne lamentăm, ci să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne recupera! După aceste două partide urmează o pauză, plus şi perioada de mercato. Vom vedea ce va urma”, a conchis Mandorlini.

Echipele probabile

CFR Cluj: Portar – Hindrich; Fundaşi – Bosec, Sinyan, Ilie, Camora; Mijlocaşi – Emerllahu, Djokovic, Korenica ; Atacanţi – Cordea, Gjorgjievski, Nkololo
Rezerve: Gal, Abeid, Leo Bolgado, Fică, Deac, Păun, Badamosi, Munteanu, Kresic, Biliboc, Postolachi
Antrenor: Andrea Mandorlini

Hacken: Portar – Berisha; Fundaşi – Lindberg, Lode, Samuelsson, Lundqvist; Mijlocaşi – Rygaard, S. Gustafson, Andersen; Atacanţi – Svanback, Brusberg, Layouni
Rezerve: Linde, Ngabo, Hrstic, Jansson, Dahbo, Al-Saed, Dembe, Ohman, Nioule, Madsen, Hilvenius
Antrenor: Jens Gustafsson

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *