surpriza-china-a-suspendat-importurile-de-energie-electrica-din-rusia,-desi-contractul-dintre-cele-doua-tari-este-in-vigoare

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia în ciuda contractului în vigoare

Potrivit publicatiei, deși contractul dintre compania rusă de energie Inter RAO și Grupul de Stat al Rețelelor Electrice din China (SGCC) este valabil până în 2037, livrările au înregistrat o scădere începând din august 2023 din cauza problemelor care afectează infrastructura electrică din Extremul Orient rus, conform Agerpres.

De asemenea, pentru prima dată în ultimii ani, costul producerii de energie electrică în China devine mai mic decât prețul de achiziție a energiei ruseşti, a indicat publicația.

Inter RAO a declarat pentru Kommersant că respectivul acord nu a fost suspendat și că părțile „examină activ posibilitățile” de a-l finaliza cu succes.

Autoritățile din Ministerul Energiei din Rusia au comunicat ziarului că exporturile de energie electrică către China pot fi reluate imediat ce Beijingul va solicita, după obținerea unor condiții reciproc avantajoase de colaborare.

Totodată, o sursă a exprimat scepticism cu privire la posibilitatea reluării în 2026, conform publicației Kommersant.

După invazia Rusiei în Ucraina și valul de sancțiuni impuse de Vest Rusiei, China a devenit unul dintre principalii cumpărători pentru sectorul energetic rus, în special pentru gaze și petrol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *