Finalista ultimei ediții a Ligii Campionilor a fost învinsă cu un gol primit din penalty, în minutul 88, iar Chivu a comentat despre nedreptate după meciul Inter – Liverpool.
Este a doua oară consecutiv când Inter pierde în ultimele momente ale unei partide din Liga Campionilor. De data aceasta, Chivu nu și-a mai păstrat calmul și a declarat că trebuie să lupte împotriva injustiției.
Declarații dure ale lui Chivu după penalty-ul controversat din finalul meciului Inter – Liverpool
După patru victorii consecutive, Inter a suferit două înfrângeri în grupa de Liga Campionilor. În confruntarea cu Atletico Madrid, a primit gol în minutul 90+3.
Liverpool a marcat ceva mai devreme, în minutul 88, dintr-un penalty ușor acordat de arbitrul german Felix Zwayer, același care a influențat decisiv jocul României în optimile EURO 2024, contra Olandei.
„Nu voi comenta excesiv deciziile arbitrului, ci voi vorbi despre modul în care trebuie să învățăm în aceste meciuri. În opinia mea, arbitrajul a interpretat corect dinamica de pe teren când nu a fost fluierat penalty-ul.
Atunci când intervine VAR-ul, trebuie să înțelegem contextul. Trebuie să acceptăm decizia, să învățăm să luptăm împotriva nedreptății și să decidem cu claritate asupra pasiunii noastre”, a declarat tehnicianul român, conform FC Inter News.
Inter are programate meciuri pe teren propriu cu Arsenal și în deplasare la Borussia Bortmund
După șase etape, Inter ocupă poziția a cincea, însă poate fi depășită de până la trei echipe, în funcție de rezultatele din meciurile de miercuri din Liga Campionilor.
„Am început partida aparent lipsiți de energie, însă am găsit soluția pentru a pune adversarii în dificultate. Schimbările făcute din cauza accidentărilor ne-au obligat să intervenim atunci când jucătorii erau epuizați.
A avut loc și episodul de la final, care reprezintă al doilea în ultimele două partide din Liga Campionilor, iar noi nu am reușit să aducem nimic acasă. Am luptat și am dat tot ce am avut, am avut curajul să încercăm, dar a trebuit să fim mai atenți.
Meciul a fost influențat de cele două schimbări forțate. Ne așteptam la presiunea adversarului, am fi putut reacționa mai bine, însă am început timid și apoi am cedat controlul peste joc.
În a doua repriză, mă așteptam să continuăm cu energia de la finalul primei părți, însă, pe măsură ce jucătorii au devenit epuizați, nu am mai putut face modificări, iar intensitatea a scăzut puțin prea mult”, a explicat antrenorul român.
Următoarele două etape ale grupei din Liga Campionilor vor avea loc în ianuarie, cu meciuri pe teren propriu cu Arsenal, pe 20 ianuarie, și în deplasare la Borussia Dortmund, pe 28 ianuarie, ambele de la ora 22:00, ora României.










Lasă un răspuns