Energia electrică achiziționată de stat pentru consumul unităților penitenciare din țară depășește pragul de 30 GWh, conform unui răspuns oficial pentru Mediafax, semnat în numele directorului general al ANP, șef de poliție penitenciară Geo Bogdan Burcu, de către directorul general adjunct al instituției, chestor de poliție penitenciară Ioana Mihaela Morar.
Cât consumă deținuții comparativ cu nivelul unui oraș
Conform datelor oficiale, ANP administrează, pe lângă sediul central, 44 de unități penitenciare la nivel național, unde, vineri, erau internați 25.439 de deținuți.
„Consumul de energie electrică la nivelul sistemului penitenciar în anul 2024 a fost de 32.119,15 MWh”, a comunicat conducerea ANP la solicitarea Mediafax.
Cantitatea de 32 GWh echivalează cu consumul a aproximativ 10% din cel al unui oraș cu circa 100.000 de gospodării, conform specialiștilor consultați de Mediafax în domeniul energetic.
Un exemplu relevant este municipiul Vaslui, împreună cu localitățile componente.
Astfel, media lunară de consum ar fi de 2.676,6 MWh.
Dacă raportăm la consumul mediu al unui apartament standard – cu 2,5 camere și 3 persoane – pentru o lună în sezonul rece (1,088 MWh), estimat de Termoenergetica pentru Mediafax, cantitatea consumată reprezintă echivalentul a 2.460 de astfel de apartamente, adică aproximativ 50 de blocuri cu câte 50 de apartamente fiecare.
Cât costă factura la energia electrică a ANP
Conducerea ANP a confirmat că prețul la energie a crescut după expirarea schemei de plafonare și compensare, începând cu data de 31 iunie anul trecut.
„După încheierea schemei de plafonare și compensare, costul unui MWh a crescut cu aproximativ 100 de lei, TVA inclus. Acest tarif poate varia în funcție de tarifele reglementate pentru serviciile de transport și distribuție în zona de furnizare, precum și de alte componente ale prețului pentru energia electrică furnizată la locul de consum”, au declarat oficialii ANP.
Astfel, teoretic, costul suplimentar pentru energia consumată în 2024 depășește 640.000 de lei, după expirarea schemei.
Pentru ilustrativitate, având în vedere că în 2024 prețul a fost plafonat, suma facturată pentru energia consumată de ANP a fost de 3.356.451,175 de lei.
Aceasta reprezintă suma calculată conform schemei de plafonare stabilite prin OUG nr. 6/2025, conform căreia prețul final facturat de furnizori nu putea depăși 1 leu/kWh, TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, restul fiind facturat la un tarif maxim de 1,3 lei/kWh, TVA inclus, pe baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal al consumatorului, inclusiv pentru ANP.
Este vorba despre autorități și instituții publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor autorități centrale, companii și societăți de interes județean, municipal sau local, regiile autonome și toate entitățile publice și private care oferă servicii publice, în conformitate cu legislația în vigoare, dacă sunt înființate sau organizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor, municipiului București și, după caz, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea și coordonarea autorităților locale.
Achiziție anuală prin licitație publică
Conducerea ANP a explicat, în răspunsurile adresate Mediafax, procedura de achiziție a energiei, luând în considerare cele mai recente date din centralizatorul achizițiilor publice ale ANP privind execuția contractelor în desfășurare.
Întrebat dacă schimbarea furnizorului a fost determinată de liberalizarea pieței, șefii ANP au afirmat că achiziția energiei electrice se realizează prin atribuire unui acord-cadru, pe o perioadă de 12 luni, în urma unei proceduri de licitație publică.
„După expirarea acordului-cadru din 1 august și pentru a asigura continuitatea furnizării de energie electrică pentru sistemul penitenciar și unitățile sale, a fost încheiat un nou acord-cadru pentru furnizarea de energie electrică. În prezent, procedura de achiziție centralizată pentru perioada 2026 – 2027 se realizează prin intermediul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate”, a declarat conducerea ANP pentru Mediafax.
Potrivit informațiilor de pe site-ul ANP, pe 27 februarie 2025 a fost încheiat un contract subsecvent pentru furnizarea de servicii de energie electrică pentru perioada martie-august 2025, în urma unei licitații deschise, cu S.C. TINMAR ENERGY S.A., valoarea contractului fiind de 116.380,93 lei, ceea ce echivalează cu o medie lunară de 23.276,18 lei.
Pentru septembrie s-a semnat un nou contract similar, cu furnizorul S.C. GETICA95 COM S.A., cu o valoare lunară de 36.457,03 lei.
Ulterior, pentru lunile octombrie – decembrie, contractul având aceeași furnizor a avut o valoare de 79.442,48 lei, ceea ce înseamnă o medie de 26.480 lei pe lună.










Lasă un răspuns