800 de euro reprezintă tariful de cazare, fără mic dejun, într-o suită superioară la hotelul Corinthia Grand Hotel du Boulevard din București pentru data de 31 decembrie. Acesta este cel mai affordable tarif disponibil în platforma de rezervări a hotelului. Căutarea a fost realizată pe 19 decembrie.
Tarifele pentru camerele fără mic dejun cresc în funcție de categoria aleasă: 1.218 euro pentru suită deluxe, 1.661 euro pentru suită grand deluxe, 2.495 euro pentru suită signature sau 2.700 euro cu mic dejun inclus.
La restaurantul SASS situat la parterul hotelului se organizează petrecerea de Revelion, cu un cost de 1.900 de lei per persoană. Meniul este disponibil pentru consultare.
Cel mai exclusivist hotel din București
O simplă explorare pe platforma de rezervări Booking.com plasează Hotelul Corinthia Grand Hotel du Boulevard drept cel mai luxos hotel din București.
Clădirea, una dintre cele mai vechi unități hoteliere din capitală, a avut printre oaspeți împăratul Austriei, Franz Josef, poeți precum Tudor Arghezi și Octavian Goga, precum și sculptorul Constantin Brâncuși, fiind redeschisă în acest an pe 24 martie, după o perioadă îndelungată de renovări.
Inițial deschis în 1867, clădirea istorică a fost restaurată cu atenție, cu echipe specializate din Franța.
Proprietarul hotelului este Niro Investment, companie deținută de fiii omului de afaceri Nicolae Dumitru, care în 2017 a semnat un parteneriat de afiliere a Grand Hotel du Boulevard cu lanțul hotelier din Malta, Corinthia. Inițial, deschiderea era planificată pentru anul 2019.
Cu un total de 30 de suite, hotelul boutique este cel mai exclusivist din România. Tarifele variază de la 550 de euro pentru o noapte până la 2.500 de euro, vizând un public high-end, care vine fie pentru afaceri, fie pentru relaxare la București.










Lasă un răspuns