O catastrofă glaciară din Groenlanda, produsă în anul 2014, a generat un vast crater, actualmente studiat de specialiști, a anunțat Agenția Spațială Europeană (ESA).
Conform estimărilor, aproximativ 90 de milioane de metri cubi de apă dintr-un lac subteran au ieșit la suprafață în zece zile, echivalentul volumului de apă care traversează Niagăra în circa 9 ore.
ESA s-a referit la concluziile unei echipe internaționale de cercetători, recent publicate în revista Nature Geoscience. Studiul a fost coordonat de specialiști de la Universitatea Lancaster și Centrul pentru Observație și Modelare Polară din Regatul Unit, bazându-se pe date satelitare, inclusiv cele furnizate de ESA.
Apa provenea din topirea gheții și acumularea acesteia a fost influențată de schimbările climatice și de creșterea temperaturilor, susțin experții. În urma acestei inundații, în regiunea nelocuită a Groenlandei, s-a format un crater uriaș, cu o suprafață de 2 kilometri pătrați și o adâncime de 85 de metri.
Cercetătorii au fost surprinși de amploarea fenomenului. Pe lângă scurgerea bruscă a apei, au fost identificate daune semnificative la nivelul calotei glaciare: blocuri de gheață de până la 25 de metri înălțime s-au dezlipit, s-au format fisuri adânci, iar suprafața gheții a fost erodată de puterea apei.
Până în prezent, modelele climatice sugera că regiunea respectivă era complet înghețată, iar pătrunderea apei prin gheață era considerată aproape imposibilă.
Descoperirile contrazic ideea anterioară conform căreia apa de topire curge doar de la suprafața gheții spre bază și apoi în ocean. Astfel, noile date indică faptul că apa poate, în anumite condiții, să se deplaseze și în sens invers, în sus, prin stratul de gheață.
Aceste observații aduc noi perspective asupra comportamentului calotelor glaciare în contextul încălzirii globale și subliniază riscul tot mai mare al unor inundații bruște, pe măsură ce mai multă apă topită ajunge în zone anterior înghețate.
Cercetările viitoare trebuie să determine frecvența acestor evenimente și consecințele lor la nivel global.










Lasă un răspuns