Ministrul Finanțelor, discuții cu Banca Mondială despre o strategie economică coerentă
„Am avut astăzi o întâlnire importantă cu reprezentanții Băncii Mondiale, continuându-și dialogul în vederea dezvoltării unei economii românești mai reziliente. Am discutat despre modul în care putem trece de la măsuri fiscale corective la o strategie solidă, axată pe dezvoltare economică și echitate socială”, a declarat Nazare.
Potrivit ministrului, măsurile fiscale actuale, prin corecțiile necesare, urmăresc echilibrarea finanțelor publice și reorientarea lor pe o traiectorie sustenabilă. În contextul unui deficit bugetar semnificativ, ministrul a subliniat necesitatea abordării problemelor sistemice pentru a crea o bază solidă pentru relansarea economică.
Principalele direcții de dialog au inclus:
Creștere Economică și Investiții: S-au analizat strategii pentru stimularea creșterii, inclusiv prin atragerea investițiilor străine și expansiunea schimburilor comerciale. Ministerul Finanțelor dezvoltă măsuri complementare, simplificând procedurile birocratice pentru antreprenori și investitori.
Reforme Structurale: S-au abordat aspecte legate de eficientizarea companiilor de stat, îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice și menținerea investițiilor esențiale pentru generarea de valoare adăugată în economie.
Consolidarea Capacității Instituționale: Ministerul Finanțelor a informat partenerii despre dezvoltarea unei noi platforme bugetare, menită să sporească planificarea bugetară și coordonarea interministerială pentru elaborarea bugetului din 2026.
„Vom continua interacțiunea cu Banca Mondială, pentru a dezvolta o strategie pragmatică și a formula proiecte concrete pentru a redobândi încrederea investitorilor și a stimula dezvoltarea economică”, a concluzionat Nazare.










Lasă un răspuns