Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, criticându-l pentru blocarea procedurilor de numire și eliberare a judecătorilor. În scrisoarea semnată de președinta CSM, Elena Costache, se menționează că, de la preluarea mandatului, Nicușor Dan a primit 51 de propuneri ale CSM. Mai mult, CSM consideră situția „fără precedent în relațiile interinstituționale cu Administrația Prezidențială„.
În detaliu, Administrația Prezidențială a primit 29 de propuneri de eliberare și 22 de propuneri de numire în funcția de judecător.
„Într-un singur caz, propunerea CSM a fost acceptată, și anume, pentru un judecător care avea să împlinească limita de vârstă (70 de ani) pentru exercitarea funcției”.
În celelalte situații, procedurile nu au fost finalizate, fără justificare din partea Administrației Prezidențiale. „Acest fapt este inexplicabil„, precizează scrisoarea.
Proceduri blocate, efecte negative
Întârzierea inexplicabilă a procedurilor are efecte negative asupra activității instanțelor. Judecătorii propuse pentru eliberare nu pot participa la ședințe, iar posturile lor rămân vacante.
De asemenea, întârzierea numirii judecătorilor afectează considerabil activitatea instanțelor, agravate de lipsa de resurse umane.
CSM subliniază că întârzierile afectează și drepturile persoanelor propuse pentru numire sau eliberare, întrucât așteptările lor legitime nu sunt luate în considerare.
CSM solicită președintelui Nicușor Dan să ia măsuri pentru finalizarea procedurilor.









Lasă un răspuns