Profesoara universitară Rodica Stănoiu, ministru al Justiției în Guvernul Adrian Năstase (2000-2004), a decedat miercuri, 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani.
Ministru al Justiției și profesore universitar, Rodica Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 1961. În anii 1969 și în 1982, ea a urmat > studii postuniversitare la > Școala de Criminologie > a Universității din Montréal, la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg. În anul 1975, > Rodica > Stănoiu > a obținut titlul de Doctor în Drept la > Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” > din cadrul > Academiei Române. În anul 1994, a urmat un stagiu de cercetare > la Centrul Federal de Justiție > din Washington DC.
Din anul 1995 și până în > anul > 2005, Rodica Stănoiu a fost> profesor universitar > la Universitatea Spiru Haret, iar din 1996 > a ocupat > același post > la Universitatea Dimitrie Cantemir.
Începând cu anul 1996, > Rodica > Stănoiu > a deținut > funcția de senator > în Parlamentul României > pentru trei mandate, iar între 2000 > și 2004 > a fost > Ministru al Justiției.










Lasă un răspuns