decizia-de-ultim-moment-a-judecatorilor,-dupa-ce-sustinatorul-lui-calin-georgescu-a-indemnat-oamenii-sa-ia-cu-asalt-guvernul

Decizia de ultim moment a judecătorilor după apelul susținătorului lui Călin Georgescu de a asalta Guvernul

Judecătoria Sectorului 6 a pronunțat o hotărâre într-un dosar de instigare publică, după ce un susținător al lui Călin Georgescu și George Simion a încurajat public, pe rețelele sociale, ocuparea forțată a clădirii Guvernului, în preajma turului al doilea al alegerilor prezidențiale.

Sancțiuni penale și restricții pentru susținătorul lui Călin Georgescu

Bărbatul, din București, a fost condamnat la o amendă penală de 8.400 de lei pentru instigare publică, în formă continuată. De asemenea, instanța a decis aplicarea unei pedepse complementare, interzicând acestuia, pentru doi ani, exercitarea drepturilor civile și politice.

În baza art. 396 alin. (2) și (10) C.p.p., se condamnă pe inculpatul Constantinescu Gabriel pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în formă continuată, la pedeapsa amenzii penale de 8.400 lei (210 zile – amendă X 40 lei pe zi). În conformitate cu art. 67 alin. 1 C.pen., se aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, o pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorități publice sau alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce presupune exercitarea autorității de stat), pentru o perioadă de 2 ani. Dispoziția cu drept de apel poate fi exercitată în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei instanței”, se menționează în decizia judecătorească.

Fotografiile cu animale sălbatice care au câștigat premiul pentru cele mai amuzante fotografii ale anului
Obiceiuri, superstiții și tradiții de Anul Nou. Ce este obligatoriu să faci și ce este neapărat de evitat în noaptea dintre ani

Motivul anchetei penale: apelul la „revoluție”

Dosarul a fost deschis în luna mai, când Gabriel Constantinescu a fost plasat în control judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Procurorii au reținut că acesta a publicat pe rețelele sociale un clip video în care îndemna la acte violente, în contextul tensiunilor generate de alegerile prezidențiale.

Nemulțumit de posibilitatea anulării scrutinului sau de un rezultat considerat fraudat, bărbatul a lansat un apel public către foști deținuți și rezerviști din armată, solicitând participarea la o acțiune violentă în Piața Victoriei, cu scopul de a pătrunde în sediul Guvernului. Mesajul a fost inițial distribuit pe Facebook, apoi pe TikTok.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *