Iubitorii sportului români și nu numai au aflat, marți, o veste tristă. Fostul campion mondial de box și campion național la raliuri, Mihai Leu, a decedat la vârsta de 56 de ani, după o luptă grea cu o maladie gravă. Hunedoreanul suferea de un timp de cancer de colon.
Acelasi diagnostic a fost pus și lui Ion Marin, legendă dinamosistă care, vara trecută, a obținut o performanță remarcabilă, calificându-se cu echipa națională Under 19 în semifinalele turneului final, disputat în țara noastră.
Ion Marin despre lupta cu boala ce l-a răpit pe Mihai Leu: „Este extrem de dificil…”
Unul dintre factorii pozitivi ai lui Ion Marin a fost depistarea timpurie a afecțiunii și intervenția chirurgicală în Germania, la doar șase zile de la diagnostic. Antrenorul, în vârstă de 70 de ani, nu s-a ferit să abordeze public problema sa de sănătate pentru a-și împărtăși experiența și a ajuta pe alții într-o situație similară.
În 2017 am descoperit că am cancer de colon. Din momentul diagnosticului până la intervenția chirurgicală au trecut doar șase zile. Am avut noroc. Au fost câteva zile la rând în care am avut scaun cu mult sânge. Am consultat un medic și am efectuat toate investigațiile necesare, inclusiv ecografii, RMN și analize de sânge. Nu s-a observat nimic anormal. Un prieten de-al meu, asistent la Spitalul Floreasca, mi-a recomandat o colonoscopie, care a dezvăluit problema. Nu am simțit nicio durere, nici nu am vomitat, iar analizele nu indicau nimic suspect.
Dragi prieteni, după o anumită vârstă, colonoscopia e esențială! Am fost diagnosticat recent și, după doar șase zile, eram operat. Am avut șansa unui diagnostic rapid, asistenței rapide și mijloacelor financiare necesare. Mi-au fost îndepărtate 40 de centimetri de colon. Nu am avut timp să mă tem. Când doctorița mi-a spus verdictul, mi s-a părut că-mi cade lumea peste mine. „Nu se poate, doamna doctor! Eu ieri am alergat, am jucat fotbal”. „Când a venit acel moment, nici nu ştiam unde mă aflu.”
După chimioterapie, eram extrem de slăbit, pierzând 15 kilograme. Cu timpul, mi-am recăpătat puterile. Am urmat un program de controale la fiecare șase luni, inclusiv 12 ședințe de chimioterapie, la două săptămâni interval. Ulterior, am revenit la controale anuale, apoi la doi ani. Mi s-a spus că pot întrerupe controalele, că sunt în regulă. Acum, mi se recomandă controale imagistice (CT) pulmonare, abdominale și pelviene, precum și colonoscopia anuală.
Ion Marin: „Dumnezeu mi-a dat putere, sunt pe drumul cel bun”
La aproape patru ani de la aceste cuvinte, Ion Marin se descurcă excelent din punct de vedere profesional. Și, cel mai important, se simte sănătos. A împlinit 70 de ani în martie și a condus echipa națională Under 19 până în semifinalele competiției europene U19.
Într-un recent interviu acordat, cu câteva ore înainte de trecerea în neființă a lui Mihai Leu, „Săpăligă” a reluat amintirile despre șederea sa în spitalul din Germania, unde a fost operat de urgență în 2017, din cauza aceleiași boli care l-a luat pe fostul campion mondial român.
În momentele acelea, pe patul de spital din Germania, mi-am pus întrebări despre timpul ce-mi mai rămâne, despre ani, dacă va mai exista o viaţă pentru mine. Este extrem de dificil… este extrem de dificil! În acele clipe, mi-am adunat gânduri și amintiri. Dumnezeule, uite că mi-a dat și putere, merg pe drumul cel bun; sunt bine. Toate controalele anuale arată bine. Sper să rămân în formă, și să nu am nevoie de inteligență artificială. Sunt bine și am picioarele sănătoase. Atât timp cât pot sta în picioare, cu mintea limpede, cred că mai pot fi util. Dacă pot fi de folos, indiferent unde și în ce poziție, sunt de acord, pentru că nu fac altceva decât să dau înapoi ceea ce am primit”, a declarat Ion Marin.
Articol preluat inițial de pe ProSport.









Lasă un răspuns