dr.-herman-berkovits,-medicul-lui-netanyahu,-devine-consilierul-onorific-al-ministrului-rogobete

Dr. Berkovits, medicul lui Netanyahu, consilier onorific al ministrului Rogobete

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a primit, sâmbătă, pe dr. Herman Berkovits, o personalitate medicală binecunoscută la nivel internațional.

„Dr. Berkovits, activ în Israel, a fost un susținător constant al României, țara sa de origine. El a contribuit la dezvoltarea sistemului român de sănătate, propulsându-l spre standarde internaționale. Discuția noastră a abordat teme cruciale, precum finanțarea și digitalizarea sistemului public de sănătate, esențiale pentru o mai mare transparență și corectitudine în domeniul medical”, a declarat Rogobete.

O personalitate de referință în medicina internațională

Ministrul Sănătății a anunțat că, începând din ziua de sâmbătă, medicul personal al prim-ministrului israelian devine consilierul său onorific.

„Sunt bucuros să anunț că, începând astăzi, dr. Herman Berkovits devine consilierul meu onorific. Experiența sa vastă și perspectiva sa internațională ne vor îndruma în implementarea unor reforme importante, axate pe plasarea pacientului în centrul sistemului de sănătate”, a adăugat Alexandru Rogobete.

Dr. Herman Berkovits, originar din Târgu Lăpuș, a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. După rezidențiatul în spitale din Maramureș și Suceava, s-a mutat în Israel în 1975.

Berkovits a devenit o figură marcantă în medicina internațională și consultant în domeniul sănătății pentru lideri politici israelieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *