„Polițiștii au constatat că este vorba despre un dispozitiv aerian fără pilot, de tip Gerbera, utilizat pentru inducerea în eroare. Sistemul poate fi folosit atât ca aparat improvizat de atac, cât și pentru misiuni de supraveghere și colectare de informații, inclusiv pentru identificarea sistemelor de apărare antiaeriană și monitorizarea altor platforme aeriene”, anunță Poliția Republicii Moldova despre drona descoperită.
Conform Poliției, drona a fost descoperită sâmbătă pe un deal și a fost dezmembrată de către doi barbați, iar ulterior unul dintre ei a decis să o păstreze acasă, miercuri, fără a notifica autoritățile.
Polițiștii au menționat că „toate componentele dronei dezmembrate, sâmbătă, au fost găsite la domiciliul unuia dintre bărbați. Aceste piese nu conțin exploziv și obiectul în sine nu a reprezentat un pericol pentru siguranța publică”, menționează sursa citată.
Drona identificată este similară cu cea care a căzut recent pe acoperișul unei case din localitatea Cuhureștii de Jos. Experții au stabilit la vremea respectivă că este un aparat de tip „Gerbera”, fără încărcătură explozivă.










Lasă un răspuns