Dronă rusească intră în spațiul aerian românesc: două F-16 ridicate

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat intrarea unei drone rusești în spațiul aerian național. Două avioane militare au interceptat și urmărit obiectul.

„Forțele Aeriene Române au interceptat astăzi, 13 septembrie, o dronă rusească care a pătruns în spațiul aerian național. Două avioane de luptă F-16 au fost decolate imediat din Baza 86 Fetești și au urmărit drona până la dispariția acesteia de pe radar, în apropiere de Chilia Veche. Situația a fost monitorizată atent, iar populația nu a fost în pericol. Operațiunea continuă și vom reveni cu informații suplimentare. România își apără spațiul aerian și rămâne vigilentă faţă de acțiunile agresive.”, a declarat ministrul.

În contextul acestor evenimente, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, avertizând populația despre potențiala cădere a unor obiecte din spațiul aerian.

„Recent, IGSU a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, informând cetățenii despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și recomandând măsuri de precauție”, se arată în comunicatul IGSU.

Polonia a doborât mai multe obiecte zburătoare rusești, pătrunse în spațiul aerian

Miercuri dimineață, Polonia a anunțat doborârea mai multor obiecte zburătoare rusești ce au intrat în spațiul său aerian, în noaptea precedentă. Această acțiune marchează un eveniment fără precedent de la începutul războiului din Ucraina.

Fragmente din obiectele zburătoare au fost găsite în provinciile Lublin și Łódź. Unele au căzut pe terenuri agricole și proprietăți rezidențiale, cauzând pagube materiale, fără victime.

Polonia fiind stat membru NATO, încălcarea spațiului aerian a afectat și securitatea organizației militare.

Aeroporturile din Varșovia, Rzeszów, Varșovia și Lublin și-au suspendat temporar funcționarea din motive de siguranță.

Autoritățile poloneze au organizat o ședință de urgență pentru a analiza această gravă criză de securitate națională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *