În urmă cu mulți ani, Emeric Ienei rememora, într-un interviu acordat publicației Adevărul, etapele unei vieți marcate de teama războiului, ce i-a influențat copilăria, aspirațiile de performanță din tinerețe și realizările sportive excepționale din perioada adultă. Marele antrenor povestea cum tatăl său a fost capturat de forțele ruse în timpul conflictului și apoi eliberat de către armata britanică.
DESCOPERĂ TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATUIT, AICI
Emeric Ienei, copilărie și frica de război. În adolescență, în orele libere dintre antrenamente, cu picioarele pline de echimoze, Emeric Ienei visa să devină avocat. A detestat serviciul militar și i-a fost frică de acesta, dar revela atunci că experiențele dobândite în cele două luni de instrucție riguroasă l-au format ca om.
Emeric Ienei, copilărie și frica de război
Emeric Ienei a decedat astăzi, la vârsta de 88 de ani, după o perioadă dificilă din punct de vedere al sănătății, influențată și de pierderea soției sale în 2021. Într-un interviu anterior pentru publicație, marele antrenor relata detalii tulburătoare despre copilăria sa, marcata de teama războiului.
„În timpul conflictului, tatăl meu a fugit pentru a evita recrutarea în armata română. Am fugit cu întreaga familie în Ungaria. La acea vreme, aveam 4 ani. Ne-am stabilit în Lucenec, acum în Slovacia. Tatăl meu s-a angajat la o fabrică în micuța localitate. Am rămas acolo până la sfârșitul războiului.
Problema era că tatăl meu, deși fusese omis de recrutarea românească, fusese prins de maghiari. A fost transferat și apoi luat prizonier de ruși în Austria. A fost eliberat de către armata britanică. A venit acasă pe jos, cu trenul și căruța. Războiul s-a încheiat, dar nu știam nimic de el. Într-o zi, l-am găsit în grădină, ca un om foarte slab, cățărat în cireș, și nu-l recunoșteam, decât după voce, când m-a strigat.„
Acoperiți și: Povestea de dragoste dintre Emeric Ienei și Vasilica Tastaman. Prima sa soție și marele său sentiment
De asemenea: Celebrul antrenor Emeric Ienei a trecut în neființă. Legenda clubului Steaua avea 88 de ani / Care a fost motivul morții
Descoperirea pasiunii pentru fotbal a lui Emeric Ienei
În același interviu, Emeric Ienei relata cum a descoperit dragostea pentru fotbal, tatăl său fiind cel care i-a oferit prima minge de fotbal.
„După revenirea tatălui meu în Arad, unde locuia bunicul meu, am continuat școala, fiind deja în clasa întâi. Aici am descoperit fotbalul. Era un teren în apropierea unei biserici catolice.”
„Petreceam întreaga zi acolo, jucând cu prietenii din aceeași vârstă, aveam 7-8 ani. Tatăl meu a observat cât de mult îmi place fotbalul și mi-a cumpărat prima minge de fotbal. Înainte jucam cu o minge făcută din șnururi și haine rupte. Când am primit prima minge adevărată, a fost un moment de mare bucurie. Eram foarte mândru. Când jocul nu-mi ieșea așa cum voiam, luam mingea și plecam acasă.”
De asemenea: Emeric Ienei, o familie minunată! Două soții, doi copii și o nepoată talentată! Alisa a participat la Românii au Talent și X Factor
„La aproximativ 9 ani, niște persoane specializate în identificarea tinerelor talente, au venit să ne observe, pe când jucam pe terenul din apropierea bisericii. Ne-au selectat pe mine și alți doi copii, pe care i-au adus la echipa locală UTA, pe atunci cunoscută ca Flamura Arad,” își amintea marele antrenor.
La 16 ani, Emeric Ienei visa să devină avocat
După șapte ani, a urcat în prima echipă și și-a început cariera în fotbal.
„La vârsta de 16 ani și jumătate, am fost integrat în lotul mare, fiind aproape de nume precum József Pecsovszky, Dumitrescu III, Mercea. Primul meci oficial a fost la Timișoara, împotriva CFR, rezultatul fiind 1-1. Am fost convocat în lotul național de juniori. Am terminat liceul și, inițial, plănuia să devin avocat, dar, între timp, am fost abordat de cluburile din orașe mari.”
Pe timpul acelei perioade, echipa Timișoara și-a exprimat interesul pentru mine, oferindu-mi condiții excelente, comparabile cu cele ale echipelor de top din țară, susținute de ministere. În cele din urmă, am fost recrutate de CCA, apoi de Dinamo, însă, conform unei înțelegeri între cele două cluburi, transferurile tinerilor jucători se redistribuiau între ele. În anul respectiv, Steaua avea prioritate pentru recrutări,” a mai povestit Ienei.
„O frică intensă de armată…”
Emeric Ienei a avut parte de două luni intense de instrucție militară, pe care le-a descris ca fiind extrem de grele.
„Inițial, eram programat să merg la Dinamo, dar am fost chemat pentru recrutare. Am fost dus la o unitate militară din Craiova, unde erau și alți sportivi de diverse discipline, precum box și lupte…
A fost o experiență dureroasă. Două luni de antrenamente intense, cu mască pe față… Chiar și pentru un simplu gest, precum spălatul pe dinți, trebuia să iau pasta și să mă aplec peste chiuvetă, pentru că tubul dispărea de fiecare dată. Învățase disciplina militară ceva extrem de valoros. La final, când mă întorceam în București, aveam doar o sacoșă, nu o valiză. Când vedeam un ofițer, aruncam punga și salutam. Îmi era frică de armata…„
Lasă un răspuns