Într-un interviu recent pentru VIVA!, Emily Burghelea a vorbit detaliat despre modul în care a evoluat viața sa după ce a devenit mamă pentru a treia oară și a împărtășit că temerile sale s-au redus considerabil. Alături de soțul său, Andrei, Emily a descoperit ce înseamnă să construiești un parteneriat solid în familie. Cei doi împart responsabilitățile și își susțin reciproc deciziile în procesul de creștere a celor trei copii, menținând echilibrul între maternitate și viața de cuplu.
Descoperă revista VIVA de noiembrie, gratuit, aici
După nașterea celui de-al treilea copil, Emily Burghelea se bucură de experiența completă a maternității: de la timpul petrecut în joc cu micuții, până la responsabilitățile zilnice care o fac să perceapă viața în mod diferit. Cu un băiețel și două fetițe, familia ei reprezintă o combinație de energie, afecțiune și momente care solicită răbdare și atenție. Deși provocările sunt multiple, Emily vorbește sincer despre influența maternitatății asupra perspectivei sale și despre cum a învățat să gestioneze emoțiile copiilor și propriile temeri.
< /figure>
Emily Burghelea afirmă că, odată cu al treilea copil, nu mai este atât de stresată
Mă întreb… Cât de relaxată ești acum, la al treilea copil, comparativ cu perioada în care te-ai născut pe Amedea? Bănuiesc că orice scâncet sau grimasa a bebelușului te făcea să te panichezi… Acum, ce te mai neliniștește?
Da, pot să spun cu sinceritate că, la al treilea copil, nivelul meu de calm este… RELAXARE MAXIMĂ față de perioada în care am avut-o pe Amedea. La primul copil, totul era necunoscut: orice scâncet îmi determina pulsul, orice expresie facială părea un semnal de alarmă, citeam tot, întrebam toate și mă temeam să nu greșesc. Era o responsabilitate emoțională foarte mare, o presiune internă intensă, și îmi doream ca mama să fiu perfectă. Acum, situația s-a schimbat. Nu pentru că grijile au dispărut, ci pentru că am acumulat încredere, experiență și răbdare pentru mine însămi.
Știu că micuții au propriul ritm, că plânsul nu înseamnă întotdeauna pericol, că fiecare etapă va trece și se va încheia. Am învățat să respir, să observ, să percep mai profund lucrurile, nu doar să reacționez impulsiv. Totuși… nu există sentiment de liniște totală. Ca mamă, preocuparea mea cea mai mare rămâne echilibrul emoțional al fiecărui copil. Mă gândesc la cum evoluează, dacă se simt înțeleși, valorați și apărați. Mă interesează armonia dintre frați, legătura lor și cum se formează ca independenți.
La Elisabeta, mă simt mai relaxată ca mamă de bebeluș, dar mai conștientă ca mamă a trei copii. Nu mai mă neliniștește orice scâncet, dar fiecare emoție a lor mă atinge profund. Relaxarea mea vine din maturitatea acumulată, din înțelepciunea că maternitatea nu înseamnă control total, ci prezență, iubire și încredere în legătura cu copiii mei. Chiar dacă sunt mai liniștită, rămân implicată și conectată, doar că într-o manieră mai blândă, mai liniștită și mai ancorată în iubire.
„Nu este ușor să fii doi părinți pentru trei copii”
Pe lângă provocările cotidiene, Emily discută și despre rolul soțului său în această etapă de viață. Andrei rămâne susținătorul de încredere, care o sprijină atât emoțional, cât și practic, iar împreună formează o echipă în care fiecare are rolul său. Această colaborare reciprocă le permit să se bucure de fiecare fază a creșterii copiilor, fără a simți presiunea și temerile de la începuturile maternității.
La al treilea copil, cum percepi schimbările în dinamica dintre tine și soțul tău? În ce mod vă sprijiniți reciproc în calitate de părinți?
La al treilea copil, simțim, mai mult ca niciodată, că dinamica dintre mine și Andrei s-a transformat într-un parteneriat autentic, conștient și bazat pe încredere și echilibru. Uneori glumim spunând că încercăm să împărțim două persoane în trei părți – fiecare copil are nevoie de noi în felul lui – dar, în realitate, ne antrenăm pentru a funcționa ca o echipă. Funcționează imperfect uneori, dar ne susținem reciproc. Uneori unul dintre noi preia rolul mai emoțional, alteori cel logistic, iar celălalt respiră și reluăm rotația. Ne susținem, ne completăm și ne ridicăm unul pe celălalt, mai ales în zilele obișnuite, când oboseala sau situațiile tensionate devin mai intense. Am învățat să comunicăm mai mult, să fim mai atenți la nevoile partenerului și să oferim spațiu atunci când este nevoie.
Uneori nu observăm imediat schimbările, doar ne adaptăm ritmului lor, iar priviți din exterior, realizăm că am crescut împreună, atât ca oameni, cât și ca părinți. Nu este ușor să fii doi părinți pentru trei copii, dar rămânem uniți, implicați, iar iubirea noastră rămâne fundamentul principal. Dincolo de rolul de părinți, continuăm să fim parteneri de viață, ceea ce ne întărește ca unitate familială.
Lasă un răspuns