Liderul formațiunii AUR, George Simion, s-a întors vineri seara în țară, dar a refuzat să precizeze jurnaliștilor motivul pentru care nu a participat la dezbaterea cu Nicușor Dan, adversarul său la alegerile prezidențiale, potrivit informațiilor Observator News.
Turneu european
La coborârea din avion, candidatul AUR a fost din nou întrebat despre evitarea dezbaterii. Simion a evitat răspunsul, declarând doar „Vă mulțumesc, succes, votați-l pe Nicușor Dan”.
George Simion a fost acuzat că a plecat din țară marți, într-un turneu european, pentru a eluda confruntările directe cu adversarul său.
În paralel, primarul Bucureștiului a continuat campania electorală, adresându-se publicului.
În schimb, Simion a preferat să consolideze sprijinul liderilor extremiști europeni și al alegătorilor din străinătate. Liderul AUR a avut întrevederi în Polonia, Italia, Belgia și Franța. Declarațiile sale din aceste țări au generat controverse.
Eșec lingvistic în Franța
Joi seară, 15 mai, George Simion a fost protagonista unor replici memorabile la un post tv din Franța. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale 2025 a avut dificultăți în exprimarea unei fraze complete în limba franceză, deși fusese notat cu 10 la bacalaureat la această materie.
În aceeași seară, a avut loc dezbaterea televizatǎ de postul public național. În contextul conflictului din Ucraina, George Simion nu a putut formula corect expresia „încetare a focului” în franceză, optând pentru „Nous voulons… aaaa… o încetare a focului” folosind limba română.
Bugetul de campanie al lui George Simion a fost dublu față de cel al adversarului său, Nicușor Dan, conform datelor recente ale Autorității Electorale Permanente. În ambele cazuri, majoritatea fondurilor a fost direcționată către câteva companii, care au primit contracte de milioane de euro.









Lasă un răspuns