George Simion, liderul formațiunii AUR, a publicat pe pagina sa oficială un videoclip în care invită cetățenii români la proteste, la început de an. „Joi, 15 ianuarie, în Piața Universității, la Statui”.
George Simion îndeamnă românii să participe la manifestații și să-și exprime nemulțumirile. De asemenea, liderul AUR a menționat și planurile pentru începutul anului 2026.
„Protest joi, 15 ianuarie, de la ora 18:00, ne vedem în Piața Universității la Statui. Nu mai comentați, nu mai criticați în spatele unor conturi de rețele sociale, faceți eforturi, chiar dac e frig, ieșiți în stradă. Lupta pentru ceea ce vă aparține. Dacă nu vă place de Simion, dacă nu vă place de AUR, organizați propriile proteste, veniți în un alt partid, faceți ceva, pentru a schimba această conducere guvernamentală. Ne pregătim de mai multe acțiuni publice, da, vom merge în America, poate unii dintre voi nu sunt de acord, dar în general, amp;#160; cei din curentul globalist nu sunt de acord, în actualul haos mondial, eu cred că asta este calea de urmat pentru România, o țară care se află în regim hibrid, o țară în care nu mai există democrație, în care s-au anulat alegerile, și este datoria voastră să susțineți această bătălie, până la sfârșit. De aceea, acceptăm să participăm la acțiunea conservatoare, la mitingul organizat împotriva legii Vexler și la orice alt protest. Implicați-vă, și voi.
Autorul recomandă:
George Simion: „Cineva trebuie să spună «nu» atunci când regulile sunt încalcate pentru cei care muncesc din greu, și trăiesc puțin»










Lasă un răspuns